Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a îndemnat sătmărenii sâmbătă, într-o conferinţă de presă, să iasă la urne în ziua votului, explicând că nu există risc de îmbolnăvire mai mare decât atunci când cumperi pâine sau "bei o bere".

"Eu spun că dacă respectăm regulile în ziua votului, când intrăm în secţia de votare, nu există un risc mai mare decât în momentul în care te duci să cumperi pâine, să cumperi lapte, să bei o bere, nu există risc. În acele patru, cinci, şase minute cât stai în secţia de votare, dacă respecţi regula, nu te îmbolnăveşti", a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR consideră că de la izbucnirea pandemiei în ţară este haos, iar primarii formaţiunii au venit în sprijinul cetăţenilor.

"Am văzut în aceste şase luni de când este pandemia că în ţară este haos foarte mare, acolo unde noi conducem localităţile, aici, în municipiul Satu Mare, în Carei şi în foarte multe alte localităţi din ţară, nu există haos, există ordine, implicare, şi când autorităţile centrale au uitat de cetăţeni, primarii noştri, consilierii noştri s-au implicat şi au venit în ajutorul oamenilor, nu i-au părăsit niciodată pe cetăţeni şi acest lucru este extrem de important", a spus Kelemen Hunor.

El a subliniat faptul că după alegerile parlamentare în România este nevoie de stabilitate politică pentru a putea fi implementate proiecte şi atrase fonduri europene.

"Dacă ne uităm la tot ce se întâmplă în jurul nostru, vedem că România de opt ani de zile este într-o criză politică permanentă, este o instabilitate politică dovedită, în opt ani am avut zece guverne. Vă daţi seama cât se poate realiza în opt ani dacă ai zece guverne... Acolo unde există continuitate, acolo unde există seriozitate, acolo lucrurile merg înainte, de aceea eu cred că după alegerile locale, dar mai ales după alegerile parlamentare, România are nevoie de stabilitate politică. Degeaba vom avea la dispoziţie 80 de miliarde de euro, e adevărat cam jumătate sub formă de împrumut, jumătate granturi nerambursabile, dacă nu va exista o stabilitate politică, fiindcă în anii care au trecut am avut la dispoziţie foarte mulţi bani de la Uniunea Europeană şi foarte puţini bani au fost cheltuiţi. Acolo unde autorităţile au fost responsabile, au avut proiecte, am cheltuit banii, acolo unde guvernele succesive au trebuit să cheltuie banii, n-am cheltuit nimic, pe infrastructură mare aproape nimic nu am cheltuit, şi se vede, nu se dezvoltă ţara", a afirmat liderul UDMR.

Kelemen Hunor s-a aflat sâmbătă în judeţul Satu Mare pentru a susţine candidaţii formaţiunii, pe Pataki Csaba la preşedinţia Consiliului Judeţean, respectiv Kereskenyi Gabor la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ. AGERPRES / (A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.