COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în contextul deciziei CCR, că i s-ar părea "total aiurea" ca PSD să vină în Parlament cu rediscutarea moţiuni de cenzură sau să depună un nou astfel de demers.

 


"O astfel de decizie (a CCR - n.r.) nu este de natură să aducă o stabilitate suplimentară în comportamentul politicienilor noştri naţionali, dar, pe de altă parte, o moţiune, dacă vine din anterioara sesiune extraordinară sau dacă se depune una acum, este de o inutilitate clasică între timp şi am mai spus asta. Şi acea moţiune a fost de o inutilitate clasică, s-a făcut de râs PSD fiindcă nu a reuşit nici măcar să adune cvorumul pentru un vot. Mi s-ar părea de data aceasta total aiurea să mai vină cu rediscutarea aceleiaşi moţiuni sau cu o nouă moţiune, dar dacă vor, atunci cu siguranţă au instrumentele să promoveze un astfel de demers", a spus şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Marţi, Curtea Constituţională a României a stabilit că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Ady Ivaşcu, Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă

 

VIDEO Iohannis: Nu ne putem permite ca sistemul sanitar să fie nevoit să gestioneze o dublă epidemie - gripă şi COVID-19

 

VIDEO Iohannis: Fac un apel la directorii unităţilor de învăţământ să se adreseze fără rezerve autorităţilor

 

VIDEO AlegeriLocale2020/ Iohannis despre alegerile locale: Sunt esenţiale, nu îi lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru

 

VIDEO Iohannis: Fac apel la diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă la parlamentare

 

VIDEO Iohannis, despre rectificarea bugetară: Dacă s-ar aplica ce a votat PSD, ar costa peste 6% din PIB

 

VIDEO Iohannis: O să discut cu ministrul Justiţiei despre numărul procurorilor delegaţi pentru Parchetul European

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.