Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înregistrarea apărută în spaţiul public cu Nicuşor Dan este doar "o măsură disperată din partea mafioţilor şi interlopilor care sprijină PSD'', care ''este disperat că pierde teren pe zi ce trece", a afirmat marţi premierul Ludovic Orban, preşedinte al PNL.

"Nu mi s-a părut o negociere. E urât să înregistrezi pe cineva atunci când vorbeşti cu el. Dar PSD e disperat că pierde teren pe zi ce trece. Toţi mafioţii şi toţi interlopii care au trăit bine sub guvernarea locală PSD încearcă disperaţi să-l discrediteze pe Nicuşor Dan fără niciun fel de bază. În cazul respectiv era vorba de un abuz al Primăriei, că a vrut să demoleze o clădire. Asociaţia 'Salvaţi Bucureştiul', care a apărat cetăţenii de abuzurile primăriilor, a venit în sprjinul cetăţeanului care era pus în pericolul de a fi demolată clădirea, iar în instanţă (...) a fost anulată decizia de demolare, deci procesul a fost câştigat", a explicat Orban, la sediul PNL.

În opinia sa, nu este vorba despre o negociere, iar "mafioţii şi interlopii nu trebuie să facă legea".

"Ce negociere e acolo? Nu cred că mafioţii şi interlopii trebuie să facă legea. Faptul că sunt date astfel de înregistrări pirat, care nu au niciun element credibil şi care din punctul meu de vedere nu pun nicio umbră de îndoială asupra candidatului Nicuşor Dan, îmi arată disperarea PSD şi faptul că sunt capabili să apeleze la orice fel de mijloace. Nicuşor Dan este un om cunoscut, un om corect, un om cinstit, care s-a bătut pentru interesele bucureştenilor, fără să aibă vreo funcţie publică, care a ferit bucureştenii de abuzuri, care s-a luptat pentru respectarea legislaţiei în domeniul urbanismului şi, din punctul meu de vedere, această înregistrare nu este decât o măsură disperată din partea mafioţilor şi interlopilor care sprijină PSD. (...) În avocatură există medierea, înainte de a ajunge la proces, există posibilitatea unei discuţii", a susţinut liderul PNL. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.