COD GALBEN: 30-10-2020 ora 13 Intre 31 octombrie, ora 02:00 - 31 o se va semnala zona Carpaților Meridionali și OrientaliFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorul PSD Angel Tîlvăr a declarat duminică, la Focşani, că începerea anului şcolar 2020 - 2021 în pandemie reprezintă o provocare, deoarece Guvernul nu a achiziţionat şi nu a transmis către şcolile din Vrancea "nicio mască, niciun dezinfectant şi nicio tabletă".

"Începerea anului şcolar în această pandemie reprezintă o provocare. Sunt ţări în care în primele săptămâni de la deschiderea anului şcolar s-au închis 52 de şcoli, sunt ţări unde s-au închis 46 de şcoli numai într-un oraş, sunt ţări lângă noi în care în primele două săptămâni s-au îmbolnăvit circa 140 de profesori şi alţi peste 200 au intrat în izolare. Aceste date ar fi trebuit să stea la baza unei analize serioase, pe care eu personal am solicitat-o Guvernului încă de acum multă vreme. Pentru că anul şcolar nu se pregăteşte cu două zile înainte. (...) Guvernul României nu a achiziţionat şi nu a transmis către şcolile din Vrancea la acest moment nicio mască, niciun flacon de dezinfectant, nicio tabletă", a spus, într-o conferinţă de presă, senatorul.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului Vrancea, necesarul de materiale de protecţie şi echipamente IT în cele 452 de unităţi de învăţâmânt este de şase milioane de măşti, 70.000 de litri de dezinfectant, 406 aparate termoscanare, 15.000 abonamente internet, 3.500 laptopuri, 2.500 de camere web şi 29.000 de tablete.

Senatorul PSD a acuzat Guvernul că nu a făcut nimic pentru începerea anului şcolar, că "a pasat răspunderea gestionării acestui moment aproape exclusiv pe umerii autorităţilor locale" şi a distribuit bani preferenţial către primarii PNL.

"Pe tot parcursul verii, Guvernul nu a făcut absolut nimic, în afară de declaraţii, pentru începerea anului şcolar, cu excepţia datei de 31 august, cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar, când a fost publicat ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Educaţiei, în care au fost trasate o serie de obligaţii. Vreau să subliniez o strategie care, după părerea mea, este dezastruoasă şi descalificantă pentru un guvern, şi anume aceea de a pasa răspunderea gestionării acestui moment extrem de complicat aproape exclusiv pe umerii autorităţilor locale. Dar cum putem să gestionăm pandemia care a fost politizată de actualul Guvern, în condiţiile în care sprijinul financiar şi alocările Guvernului sunt absolut jenante? De exemplu, Primăria Vizantea Livezi, cu primar PNL, a primit un milion de lei, în timp ce primăriile din jur, conduse de primari PSD, au primit câte 250.000 lei. (...) Foarte puţini bani la foarte multe comune PSD, mult prea mulţi bani la puţine comune PNL în care primarii merg în campanie electorală în Focşani pentru a susţine un ministru care candidează pentru funcţia de primar al municipiului Focşani. (...) Este încă un argument că acest Guvern a fost interesat întotdeauna de alegeri şi mai puţin de începerea anului şcolar", a menţionat Tîlvăr.

Acesta a vorbit despre faptul că circa 14.000 de dascăli peste 60 de ani şi-au exprimat dorinţa să se pensioneze anticipat în lipsa unor măsuri de protecţie adecvate, dar şi despre asistenţa medicală din şcoli, care este insuficientă.

"Avem 14.000 de dascăli în prag de pensionare, care au peste 60 de ani, o categorie vulnerabilă. În lipsa măsurilor de protecţie, mulţi dintre ei vor să se pensioneze anticipat, pentru că îşi pun viaţa în pericol. (...) În condiţiile în care 80% dintre şcoli optează pentru reîntoarcerea în clase în format clasic, imaginaţi-vă ce înseamnă acest lucru. Anul trecut, conform Societăţii Medicilor, în colectivităţile de copii existau 1.300 de medici de medicină şcolară, un medic la 2.000 de copii", a subliniat Angel Tîlvăr.

El a precizat că PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca profesorii şi personalul auxiliar din şcoli să fie trataţi ca o categorie de risc.

"PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca profesorii şi personalul auxiliar din şcoli să fie trataţi ca o categorie de risc în faţa pandemiei (...) şi cei din linia întâi să primească un bonus de 2.500 de lei, iar personalul auxiliar de 1.500 lei. Eu cred că un astfel de moment necesită mai curând unirea forţelor şi găsirea unor soluţii decât politizarea excesivă", consideră Angel Tîlvăr. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.