Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că premierul Ludovic Orban le-a distrus vâlcenilor "speranţele că vor avea apă curată" prin revizuirea documentaţiei unui proiect de infrastructură care era "la cheie".

"Ce mai caută Orban la Vâlcea?! Dincolo de gogoşile electorale, trebuie să îi privească în ochi pe vâlceni şi să le spună de ce le-a distrus speranţele că vor avea şi ei apă curată! Pentru că asta a făcut domnul Orban, împreună cu ministrul Boloş şi coafeza pe care a plantat-o să se ocupe de fondurile europene! Operatorul de apă local avea la cheie proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Vâlcea! Ce face Guvernul?! Ce ştie mai bine: îl blochează prin tot felul de tertipuri administrative. Să ceri acum revizuirea documentaţiei printr-un acord prealabil este crimă politică şi administrativă! Astfel, nu putem vorbi de obţinerea unei finanţări nerambursabile pentru judeţul Vâlcea ci de întoarcerea în timp în etapa preliminară de depunere a unui proiect. Cu alte cuvinte, nu vorbim de obţinerea unei finanţări nerambursabile, ci dimpotrivă de respingerea documentaţiei deja elaborate la nivelul judeţului Vâlcea, eliminarea din proiect a unor localităţi, revizuirea indicatorilor tehnico economici şi reluarea procedurilor deja parcurse pană în acest moment", a scris pe Facebook liderul PSD.

Potrivit lui Ciolacu, acest acord reprezint "un pas înapoi pentru judeţul Vâlcea".

"Guvernul PNL a eliminat dreptul de conectare la reţeaua de alimentarea cu apă şi canalizare a unor comunităţi din judeţul Vâlcea şi a pus noi oprelişti în obţinerea finanţării atât de mult aşteptate în teritoriu. Să vă fie ruşine!", a concluzionat Marcel Ciolacu.

Premierul Ludovic Orban se află, sâmbătă, într-o vizită în judeţul Vâlcea. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.