COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic, candidat al PMP pentru încă un mandat de edil, a declarat, miercuri, că va creşte calitatea vieţii pietrenilor prin realizarea unor grădini publice urbane în cartierele Dărmăneşti, Speranţa şi Văleni.

Potrivit unui comunicat de presă, Dragoş Chitic a menţionat că cele trei obiective sunt finanţate din fonduri europene nerambursabile şi au proiectele tehnice finalizate, iar procedurile de achiziţie pentru execuţie sunt pe final.

"Pietrenii merită un oraş european, un oraş prietenos, un oraş modern, un oraş care să le ofere o calitate a vieţii la un nivel cât mai ridicat. Aceasta este convingerea mea şi acesta este motivul pentru care am demarat trei proiecte cu fonduri europene care presupun realizarea a trei grădini publice urbane în cartierele Dărmăneşti, Speranţa şi Văleni", a spus Dragoş Chitic.

Valoarea totală a celor trei proiecte este de peste 1,6 milioane euro.

"Aşa cum am mai afirmat, m-am bătut şi mă voi bate pentru a atrage orice cent din fondurile europene pentru Piatra-Neamţ. Este datoria oricărui edil responsabil, care îşi doreşte ca în comunitatea pe care o administrează să existe un ritm accelerat de dezvoltare. Dincolo, însă, de acest deziderat, îmi doresc ca aceste trei proiecte să fie implementate pentru că le consider proiecte care, în afară de a puncta în atragerea de fonduri europene, vor duce la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor şi aduc un plus, un pic de mai bine când vine vorba despre viaţa de zi cu zi a pietrenilor. Aceste grădini publice, odată finalizate, vor oferi oportunităţi de relaxare pentru copii şi adulţi, vor avea spaţii de joacă, vor fi adevărate oaze de verdeaţă în care pietrenii se vor putea relaxa pe finalul zilelor de muncă, alături de familie. Nu în ultimul rând, o administrare modernă, eficientă şi responsabilă a unui oraş înseamnă o atitudine prietenoasă faţă de mediul înconjurător. Înseamnă să priveşti spre viitor şi să acorzi importanţa cuvenită, ba chiar respectul cuvenit, generaţiilor ce vor veni după noi. Într-un secol în care betonul, construcţiile tind să limiteze, să reducă la maximum spaţiul verde, astfel de proiecte, dedicate protejării mediului, sunt condiţii absolut necesare pentru a ne atinge scopul pe care ni l-am propus împreună: să trăim într-un oraş european şi să lăsăm urmaşilor noştri un oraş verde", a conchis Dragoş Chitic. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.