Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, în cadrul unei acţiuni de campanie, că primarii PSD din Sectorul 5 au preferat să tolereze sărăcia şi să dea ajutoare sociale, ''pomeni peste pomeni'', în loc să ofere locuitorilor ''o şansă la viaţă mai bună pe propriile picioare''.

Orban a participat la un eveniment electoral al candidatul la Primăria Sectorului 5 susţinut de PNL şi de Alianţa USR-PLUS, Cristian Băcanu.

"Bătălia pentru Sectorul 5 este foarte grea. (...) Sectorul 5 este un sector aparte pentru că, din păcate, tipul mizerabil de a face politică al PSD a reuşit să inducă în eroare pe mulţi dintre locuitorii Sectorului 5. În loc să faci şcoli mai bune, să oferi copiilor o educaţie mai bună şi şansa de a dobândi o meserie, de a învăţa, (...) primarii Sectorului 5 aparţinând PSD au preferat să tolereze sărăcia, nerespectarea legii, (...) în loc de locuri de muncă să ofere ajutoare sociale, pachete electorale, şpagă în campanie şi nu numai în campanie, pomeni peste pomeni, în loc să le ofere o şansă la viaţă mai bună pe propriile picioare", a afirmat Orban.

El a precizat că în Sectorul 5 sunt zone unde nu funcţionează niciun serviciu de salubritate.

"În loc de ajutor social dat de pomană şi umilirea beneficiarului de ajutor social, putem să generăm cursuri de calificare, să creăm locuri de muncă, să generăm dinamica economică care să ofere o perspectivă de a obţine un venit decent pentru toţi aceia pe care putem să-i determinăm să-şi dorească lucrul acesta, putem să schimbăm măcar mentalitatea măcar faţă de copii printr-un învăţământ adaptat, (...) care să ţină seama cu adevărat de provenienţa copiilor, de educaţia pe care o primesc în familie, să ofere suplimentul de educaţie care este necesar pentru fiecare copil.(...) Nu mai putem ţine ochii închişi la zone precum Zăbăuţi sau prelungirea Ferentari sau alte zone în care nici măcar nu există serviciu de salubritate şi nu a existat niciodată vreun demers din partea Sectorului 5 să facă curăţenie", a adăugat liderul PNL.

Cristian Băcanu, candidat la primăria acestui sector din partea PNL, USR PLUS, a spus că această zonă administrativă este condusă de 20 de ani de "mafioţi deghizaţi deghizaţi în politruci".

"Aşa nu se mai poate, nu se poate ce se întâmplă de 20 de ani în Sectorul 5 unde nişte mafioţi deghizaţi în politruci, în politicieni au pus mâna pe destinele cetăţenilor. Sectorul 5 a fost în mod sistematic jefuit, furat", a spus Băcanu.

El a prezentat mai multe obiective din programul său, arătând că îşi propune salubrizarea sectorului, construirea unui parc, o policlinică, parcări modulare.

"Avem nevoie de curăţenie morală în primăria Sectorului 5, de schimbare a practicilor administrative şi, apoi, trebuie să ieşim să curăţăm sectorul pentru că este inadmisibil ca în anul 2020 oamenii din Sectorul 5 să trăiască pe străzi lângă gunoaie, este inadmisibil ca maşinile administraţiei publice să se plimbe pe străzile sectorului numai să-i facă reclamă primarului, în realitate curăţenie nu se face", a mai spus acesta. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.