Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că a realizat, pentru prima dată în istoria acestei instituţii, "Registrul fiscal al partidelor politice înscrise la Tribunalul Municipiului Bucureşti", demers care face parte din seria acţiunilor permanente de deschidere şi transparentizare a finanţării partidelor politice.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, documentul a fost publicat pe site-ul www.finanţarepartide.ro şi poate fi consultat la următorul link: https://finantarepartide.ro/wp-content/uploads/2020/09/R01_1599287477-07-09.pdf.

"Precizăm că, pentru a veni în sprijinul formaţiunilor politice şi, în acelaşi timp, pentru a transparentiza sursa de finanţare provenită din subvenţiile acordate de la bugetul de stat, AEP realizează în prezent un program pilot ce urmează a fi implementat începând cu luna ianuarie 2021", se arată în comunicat.

AEP reaminteşte că, în perioada 2018 - 2020, a implementat Proiectul Argus Integritate, etică, transparenţă, anticorupţie în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, care a avut drept scop creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, contribuind la implementarea obiectivului 3.5 din cadrul Strategiei Naţionale Anticorupţie 2016 - 2020. La finalizarea Proiectului Argus, specialiştii AEP împreună cu experţi externi, inclusiv din mediul academic, au realizat şi publicat Ghidul bunelor practici privind finanţarea partidelor politice. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.