Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice.

Legea are ca obiect de reglementare implementarea facturării electronice în domeniul achiziţiilor publice emise ca urmare a executării contractelor atribuite în temeiul Legii nr. 98/2016, al Legii nr. 99/2016, al Legii nr.100/2016, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2011, a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute de lege şi faţă de care există obligaţia publicării unui anunţ de participare/concesionare şi/sau a unui anunţ de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prin această lege se transpun prevederile Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice.

De asemenea, preşedintele a promulgat şi legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2020 privind instituirea unor măsuri, precum şi acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanţării prin Programul operaţional Asistenţă tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) şi Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM).

Legea instituie unele măsuri în domeniul fondurilor europene având drept scop asigurarea cadrului general de acordare a sprijinului financiar pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice necesare pregătirii şi implementării unor proiecte de infrastructură din domenii de interes strategic naţional/regional/local şi/sau a unor proiecte care fac parte din strategii/planuri de dezvoltare la nivel regional/local, finanţabile din fonduri europene acordate României, în perioada de programare 2021-2027, în cadrul Politicii de Coeziune, precum şi pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027.

Totodată, prin această lege se acordă sprijin financiar pentru elaborarea şi aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru pregătirea şi implementarea proiectelor. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.