Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Includerea ansamblului Curtea Domnească în patrimoniul UNESCO reprezintă o şansă în plus pentru turismul din judeţ, a declarat, luni, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Mugur Cozmanciuc.

Preşedintele PNL Neamţ a subliniat că Ansamblul Curtea Domnească, compus din Biserica Domnească, Turnul Clopotniţă, Beciul Domnesc, Ruinele Zidului de Incintă şi Muzeul Curţii Domneşti reprezintă unul dintre principalele atuuri prin care se poate aduce plus valoare turismului din judeţ.

Mugur Cozmanciuc susţine că acest complex arhitectural de la sfârşitul secolului al XV-lea ar putea fi inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, la categoria de situri culturale, el punctând că se va implica în acest sens.

"Piatra-Neamţ este o zonă turistică de interes naţional, statut ce ne conferă avantaje în atragerea de finanţări nerambursabile. Din păcate, această oportunitate nu a fost fructificată până în prezent. De asemenea, pe lângă acest avantaj, cred că includerea ansamblului Curtea Domnească în patrimoniul UNESCO va reprezenta un avantaj pentru tot judeţul Neamţ. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, mă voi asigura că demarăm acest proiect important. Credem că, în prezent, Curtea Domnească poate fi punct de atracţie în turismul internaţional, prin includerea sa în patrimoniul UNESCO", a declarat candidatul PNL la preşedinţia CJ Neamţ.

Clasificată deja în Repertoriul arheologic naţional pe lista monumentelor istorice, Curtea Domnească de la Piatra-Neamţ a îndeplinit, în decursul istoriei, funcţia de curte a domnitorilor Moldovei, până în secolul al XVII-lea.

"În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, voi face toate demersurile posibile pentru ca acest obiectiv deosebit de important pentru nemţeni şi pentru România să ajungă în atenţia lumii întregi, alături de alte centre istorice ale oraşelor, monumente arhitectonice deosebite, vestigii antice, monumente industriale, parcuri şi grădini, situri culturale şi opere de artă preistorice care aparţin Patrimoniului Mondial UNESCO. Este o procedură de durată, dar care, odată realizată, oficializează intrarea acestei valori româneşti în patrimoniul universal, acolo unde, de fapt, s-a aflat dintotdeauna", a adăugat Mugur Cozmanciuc.

Deputatul Mugur Cozmanciuc este preşedintele filialei PNL Neamţ şi candidatul liberalilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: Mugur Cozmanciuc / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.