Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe susţinute la Iaşi, că managementul de promovare al fenomenului cultural în România a rămas "încremenit în timp", "cel puţin de la Revoluţie încoace".

"Din păcate, nu numai că nu ştim să promovăm foarte bine tot ceea ce înseamnă sector cultural, industrii creative. Nu ştim nici măcar să le exploatăm. În ţările europene procente importante din PIB sunt realizate de către sectoarele creative. În Franţa, o comunitate a industriilor festivaliere a făcut un studiu în urma căruia a rezultat că la fiecare euro investit la sectorul cultural susţine un alt euro în plus. Practic se dublează act venituri investite", a declarat ministrul Culturii.

El a dat spre exemplu Festivalul de la Edinburgh, un festival al artelor care, începând din 1947, este cel mai mare din lume, care poate genera nu doar plus valoare din punct de vedere spiritual, ci şi economic.

"Şi astăzi festivalul de la Edinburgh, care a rămas emblematic pentru că a fost primul eveniment cultural de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu un rol coagulant de a reface ideea de umanitate în Europa. Astăzi generează venituri de 82 milioane de lire sterline şi 5.000 de locuri de muncă. Aşadar, sectorul cultural nu este important numai din punct de vedere identitar şi din punct de vedere al bogăţiei spirituale, ci este extrem de important şi din punct de vedere economic. Dar asta înseamnă şi o politică coerentă a statului, înseamnă un parteneriat real între autorităţile locale şi cele centrale, lucru care, din păcate, a lipsit. Ne-am agăţat de aceleaşi cutume şi iată că rezultatul e că am ajuns, dacă nu pe ultimul loc, pe ultimele locuri în Europa la ceea ce înseamnă consumul de produse culturale", a spus ministrul Culturii.

Acesta a subliniat importanţa parteneriatului dintre autorităţile centrale şi locale, mai ales cu unităţile administrativ judeţene.

"La Primăria Iaşi am văzut un edil care preţuieşte ceea ce înseamnă cultura (...) am găsit un partener în ceea ce înseamnă toate proiectele dorite, în ceea ce înseamnă zona culturală, dar şi primarul Iaşiului a găsit un partener în ceea ce înseamnă Ministerul Culturii şi ministrul Culturii în ceea ce şi-a propus pe zona unde am putut fi un sprijin, iată că la Consiliul Judeţean am avut lucruri mai puţin plăcute pe ceea ce înseamnă importanţa pe care o acordă conducerea sectorului cultural, lucru care nu face decât să mă întristeze. Sper ca după 27 septembrie, cu o administraţie judeţeană liberală acest lucru să se schimbe", a declarat ministrul Ghiorghiu.

El a spus, totodată, că, pe lângă o mai bună coerenţă a actului managerial, în cultură este nevoie şi de o mai bună infrastructură.

"Avem nevoie de coerenţă, avem nevoie de compatibilitate în ceea ce ne propunem, pentru ca rezultatul să fie până la urmă cel dorit de noi toţi, să ne aliniem din punct de vedere al politicilor de implementare a tuturor proiectelor de implementare cu tot ceea ce se întâmplă în vestul Europei, pentru că resursă umană avem de cea mai bună calitate, şi din păcate e mai apreciată în străinătate decât la noi în ţară. Ceea ce lipseşte în mod evident este infrastructura, atât din punct de vedere fizic, dar şi din punct de vedere logistic şi al coerenţei actului managerial. Aceste lucruri pot fi îmbunătăţite, cu condiţia ca şefii instituţiilor, fie că vorbim de cele centrale sau locale, să fie oameni care să preţuiască cultura", a declarat ministrul Culturii, Bogdan Ghiorghiu. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.