Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Vrancea, Marian Oprişan, candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, acuză PNL că se laudă cu lucrări la drumuri naţionale din judeţ pe care au turnat "doar un strat de uzură subţire de doi centimetri" şi pentru care contractele au fost semnate în timpul guvernării PSD încă din anul 2019.

"Una dintre minciunile gogonate cu care peneliştii încearcă în această campanie să îi păcălească pe vrânceni sunt imaginile cu utilaje care fac o aşa-zisă asfaltare pe două drumuri naţionale din judeţ, DN 2N Dumbrăveni - Jitia şi DN 2M Focşani - Odobeşti. Lăudându-se ca şi cum asta ar fi o realizare epopeică, Grindă nu face decât să se umple de ridicol, pentru că marea asfaltare trâmbiţată de PNL este în realitate doar un strat de uzură subţire de 2 cm, care face parte din întreţinerea curentă a drumurilor naţionale. Mai mult, stratul de mixtură asfaltică turnat în această vară pe drumurile naţionale din judeţ este prevăzut în acordul cadru semnat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în data de 3 iulie 2019, ghiciţi în timpul cărei guvernări? Exact, când PSD era la guvernare! Deci, în timpul guvernării PSD a fost încheiat un acord cadru pe 2 ani de zile, care prevede efectuarea reparaţiilor curente necesare pentru menţinerea celor două drumuri în bună stare de funcţionare", se arată într-un comunicat de presă semnat de Marian Oprişan.

Acesta susţine că PNL "nu a făcut nimic pentru Vrancea şi pentru vrânceni" şi că "de numele lor nu se leagă nici măcar un capăt de aţă".

"Dacă PNL nu a făcut nimic pentru Vrancea şi pentru vrânceni, cu ce să se laude, ca să mai câştige cîteva voturi? Cu 2 cm. De asfalt. Jalnic, băieţi! Este doar o altă farsă jucată vrâncenilor, prin care peneliştii, obişnuiţi cu minciuna şi cu dezinformările agresive, ascund adevărul: faptul că nu au făcut NIMIC pentru Vrancea şi pentru vrânceni şi de numele lor nu se leagă nici măcar un capăt de aţă", afirmă Oprişan.

Liderul PSD Vrancea i-a mai invitat pe liberali să meargă pe DN2D Focşani - Lepşa - Ojdula, realizat în timpul guvernării PSD, pentru a vedea "cum arată de fapt un drum asfaltat şi modernizat la standarde europene". AGERPRES / (AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.