COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Partidului Pro România, Victor Ponta, a declarat, vineri seara, la Târgu Mureş, că membrii Guvernului ar "pune acum carul înaintea boilor", prin vehicularea ideii începerii anului şcolar cu prezenţa fizică în clase de la 1 octombrie, întrucât "îi interesează de alegeri şi nu-i interesează de şcoală" şi că el nu este de acord cu o astfel de iniţiativă.

"Eu cred că ar trebui amânate alegerile locale, nu şcoala. Şcoala ne priveşte pe absolut toţi, nu doar pe cei care au copii la şcoală. Vorbesc de partea economică, de problema părinţilor care trebuie să stea (cu copiii), de faptul că în toate ţările unde a început şcoala e o perioadă în care creşte numărul de cazuri şi cred că este de 1.000 de ori mai importantă şcoala decât să facem alegerile pe 27. În mod normal, ar fi trebuit şi ar trebui - şi încă se poate face acest lucru - să rezolvăm problema cu începutul şcolii, cu începutul funcţionării instituţiilor, că a cam venit toată lumea din vacanţă, cu vremea care se schimbă şi dacă toate lucrurile merg bine, să facem alegeri locale în octombrie sau în noiembrie. Din păcate, guvernul pune acum carul înaintea boilor; pe ei îi interesează de alegeri şi nu-i interesează de şcoală şi eu nu, nu sunt de acord cu această idee. Dimpotrivă, zic că ar trebui să începem şcoala, să o începem bine, să vedem primele săptămâni şi după aceea să facem alegeri", a declarat Victor Ponta, răspunzând întrebărilor presei.

Liderul Pro România a reacţionat astfel la afirmaţiile premierului Ludovic Orban, care a declarat, vineri, că autorităţile au avut discuţii privind începerea anului şcolar cu prezenţa fizică în clase de la 1 octombrie, iar până atunci cursurile să fie online, dar că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Ponta a mai spus că deşi a avansat ideea amânării alegerilor locale, acest lucru nu s-a putut, întrucât "aici a fost un blat între PNL şi PSD, şi UDMR".

"Nu se poate face campanie, că haideţi să fim serioşi, nu e campanie asta, nu poţi să vorbeşti cu oamenii, oamenilor le e teamă, foarte mulţi nu vor veni la vot din cauza asta şi n-au vrut să facem campanie, n-au vrut să facem alegeri adevărate, dar eu cred că ne pun în pericol pe toţi, pentru că aici nu e vorba doar de cei care fac campanie, gândiţi-vă că sunt 18.500 de secţii de vot în ţară, în care vor fi 15-20 de oameni de dimineaţa până seara şi aici, în Mureş, şi peste tot şi în care vor intra câteva milioane de oameni. Toate ţările care au organizat alegeri fără să ia măsurile necesare au plătit un preţ foarte dur. Mă refer la Franţa, a fost Serbia, şi în Polonia au crescut foarte mult cazurile, dar eu cred că este mai importantă şcoala decât alegerile locale şi m-aş fi ocupat de începutul şcolii, iar de alegerile locale mai târziu. Dacă eram acum prim-ministru asta aş fi făcut", a afirmat politicianul.

Victor Ponta consideră că după alegeri numărul îmbolnăvirilor va creşte semnificativ, în timp ce membrii guvernului ar fi interesaţi doar de voturi.

"Vă spun sincer: se vor îmbolnăvi mulţi oameni în campanie şi în ziua votului. Ieşim, după ziua votului băgăm iar copiii în şcoli şi ne apucăm de campanie pentru parlamentare. Mi se pare o mare ticăloşie. O mare ticăloşie să te gândeşti numai la scorul în sondaje. PNL-ul zice: domnule, eu pierd voturi. Eu cred că ar câştiga dacă ar fi mai responsabili. Îi interesează mai mult voturile. Ei spun aşa: domnule, hai să terminăm cu alegerile şi după noi, potopul. Dar cred că e o abordare cinică. E o abordare, sigur, politic pot să câştige din ea, dar noi toţi vom pierde", a afirmat Ponta. AGERPRES/(A -autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.