COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul UDMR la funcţia de primar al municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, doreşte să implice tinerii în creionarea deciziilor locale şi să elaboreze politici publice care să readucă în oraş tinerii plecaţi din zonă.

Korodi a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că a avut o întâlnire cu tineri care profesează în diferite domenii, iar mesajul a fost acela că doar împreună se pot lua decizii, cu efect pe termen lung.

"Mesajul pe care ei l-au transmis şi pe care l-am reiterat a fost acelaşi: doar împreună, consultându-ne permanent cu tineretul, cu formatorii de opinie din zona tineretului, cu organizaţiile care coagulează tineretul, putem să luăm decizii bune în oraşul Miercurea Ciuc. Asta înseamnă că fundamentăm oraşul acestei generaţii, care va decident, care va creiona coloana vertebrală a oraşului peste 10-20-30 ani. Noi credem într-un oraş care atrage înapoi tinerii, printr-un sistem corect de politici publice, pentru a impulsiona crearea de noi locuinţe în oraş, atât prin fonduri publice, cât şi prin fonduri private, prin dimensionarea unor politici publice prin care noi putem ajuta ca tinerii întreprinzători să poată avea un sprijin la începerea unei activităţi, ca aceşti întreprinzători să poată fi viitori oameni de afaceri şi oameni care reprezintă baza economiei locale a oraşului", a afirmat Korodi Attila.

El a vorbit despre deciziile care implică tineretul, cum ar fi cele privind spaţiile de recreere sau terenurile de sport ale oraşului.

"Am spus foarte ferm: vom deschide curţile şcolilor unde sunt terenuri de sport, vom creiona în cartiere spaţii unde pot să se întâlnească şi pot petrece un timp util, făcând sport, interacţionând între ei, vom creiona (...) un mecanism prin care generaţiile noi pot fi aduse aproape de instituţiil culturale, să înţeleagă ce înseamnă o cultură care este în permanentă schimbare şi să se creioneze o relaţie pe termen lung între membrii comunităţii şi instituţiile culturale. Credem într-un oraş care poate să aibă câteva festivaluri care pot fi creionate după vocea tinerilor", a mai spus candidatul UDMR.

Korodi a punctat faptul că toate acestea pot funcţiona doar dacă va exista, pe lângă Primăria Miercurea Ciuc, un Consiliu Consultativ al Tineretului.

"Fără un Consiliul Consultativ, fără o pregătire adecvată a deciziilor publice, putem decide ce e benefic pe termen scurt, dar nu vom înţelege niciodată care este doleanţa generaţiei tinere din oraş. De aceea, şi prin mecanisme instituţionale şi prin finanţări de programe şi prin implicarea în decizii şi prin crearea unor spaţii în comunitate, vom aborda total altfel relaţia noastră ca şi oraş, instituţie publică şi tineret", a conchis candidatul UDMR la Primăria Miercurea Ciuc. AGERPRES/(autor: Gina Ştefan, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.