Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul USR PLUS la Primăria Constanţa, Stelian Ion, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată în faţa sediului firmei de salubrizare a municipiului, că lipsa curăţeniei oraşului este una dintre principalele nemulţumiri semnalate de cetăţeni, programul "Constanţa Renaşte", cu care acesta vrea să câştige administraţia locală, incluzând măsuri şi pentru soluţionarea respectivei probleme.

"Avem o mare problemă cu curăţenia oraşului, cu salubrizarea. Am mers în foarte multe zone din Constanţa, practic, am atins toate cartierele, am stat de vorbă cu foarte mulţi constănţeni şi peste tot se întâlneşte aceeaşi problemă - lipsa curăţeniei. Este problema numărul unu pe care, din păcate, ne-o semnalează constănţenii, iar lucrul acesta îl ştim şi noi, pentru că trăim şi locuim în acest oraş de atâţia ani de zile. După 20 de ani de administrare PSD, iată, ne bălăcim în mizerie. (...) Ne referim la mizeria de pe străzi, la gunoaiele pe care le întâlnim în tot oraşul (...), la acele pubele pline de gunoaie unde dau pe afară reziduurile menajere, zeama aceea care se scurge şi ne face viaţa insuportabilă în multe cartiere, la străzile care nu sunt spălate aşa cum ar trebui", a declarat deputatul Stelian Ion.

Potrivit acestuia, principala cauză pentru mizeria din cartiere, dar şi din zona centrală a Constanţei este modul în care a fost încheiat contractul cu firma de salubrizare, o "afacere foarte ciudată, urât mirositoare între primărie şi această firmă privată", un contract încheiat pe o perioadă de 25 de ani, în "condiţii foarte grele pentru primărie şi foarte avantajoase pentru firma privată".

"S-a păşit cu stângul de la bun început. Primarul Radu Ştefan Mazăre, în 2008, acorda acest contract unei firme deţinută de un prieten (...) pe o perioadă foarte mare, de 25 de ani (...). Acest contract a fost încheiat cu intenţia de a aduce bani frumoşi în buzunarele unor privaţi şi de a se împărţi ulterior. Ştim foarte bine că pe rolul instanţelor judecătoreşti există mai multe dosare, unele dintre ele dosare penale care au ca obiect fapte de corupţie, deja instanţa supremă a pronunţat o hotărâre de condamnare a fostului primar, a patronului acestei firme pentru fapte de corupţie, dare şi luare de mită, se presupune că s-ar fi încasat o sumă de 7 milioane de euro printr-un mecanism ingenios, inventat de vechea administraţie. Aceasta este situaţia juridică, dar în prezent nu avem o hotărâre judecătorească definitivă. (...) Pe 21 septembrie este următorul termen, va fi un început de judecată în apel şi vom vedea, se va afla un verdict de condamnare şi anulare a contractului de salubrizare a Constanţei sau poate va urma o achitare. Nu ştim ce se va întâmpla, dar cert e că pe noi ne doare foarte mult situaţia de fapt, aceea din stradă, faptul că e multă mizerie în Constanţa", a afirmat candidatul Alianţei USR PLUS la Primăria Constanţa.

El consideră că actualul primar al municipiului, Decebal Făgădău, ar fi trebuit să verifice, prin sondaj, cum se desfăşoară activitatea de curăţenie în oraş şi să ia măsuri împotriva firmei de salubritate în situaţia nerespectării obligaţiilor pe care le are, municipalitatea având posibilitatea să "penalizeze" şi chiar să "solicite rezilierea" respectivului contract.

Stelian Ion a subliniat că important este "ce trebuie făcut de acum înainte", pentru a avea un oraş curat.

"În programul 'Constanţa Renaşte' avem un capitol foarte important referitor la salubrizare. Trebuie să rezolvăm problema curăţeniei din cartiere, din tot oraşul, a colectării selective a deşeurilor, problema păstrării curăţeniei de către cetăţeni. Dincolo de cele două elemente principale vinovate - primarul şi firma de salubrizare care nu îşi respectă întocmai obligaţiile - o vină o purtăm, categoric, şi o parte dintre noi. Şi de aceea, una dintre măsuri este şi aceea de a amplasa camere de luat vederi în zona în care sunt amplasate recipientele de colectare a gunoiului; şi vom identifica persoanele care pur şi simplu îşi bat joc de noi toţi, aruncând gunoaiele pe lângă tomberoane", a spus candidatul USR PLUS.

Printre proiectele cu fonduri europene ce vor fi realizate, conform lui Stelian Ion, sunt schimbarea modalităţii de colectare a deşeurilor menajere, prin trecerea din zona supraterană în cea subterană a tuturor pubelelor de gunoi, proiect ce va fi realizat în următorii trei ani, colectarea selectivă a deşeuri menajere cu respectarea "cu adevărat" a normelor europene, precum şi amenajarea unei staţii de digestie anaerobă, pentru transformarea deşeurilor în îngrăşământ natural şi biogaz.

Candidatul Alianţei USR PLUS la Primăria Constanţa, Stelian Ion, a concluzionat că pentru dezvoltarea oraşului trebuie "început cu începutul", adică realizarea salubrizării, a asfaltării străzilor şi a aducerii de utilităţi în toate cartierele. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.