Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Raluca Turcan consideră că este posibil ca depunerea moţiunii de cenzură de către Partidul Social Democrat (PSD) să fi avut la bază "raţiuni legate de alegerile interne din PSD".

Turcan a declarat, într-o emisiune la Digi 24, că, în momentul de faţă, "nu există o majoritate care să dărâme acest guvern".

"O moţiune de cenzură are mai multe etape şi mi se pare normal ca un partid politic cum este PNL, aflat la guvernare, să folosească toate instrumentele constituţionale, pentru că de aceea ele au fost prevăzute. Inclusiv verificarea cvorumului înainte de votul unei moţiuni este o pârghie constituţională pentru a verifica dacă o moţiune a fost depusă la plesneală sau a fost depusă la modul real ca să cadă guvernul. Mi-e greu să spun dacă au depus-o la plesneală. Poate au fost ceva raţiuni legate de alegerile interne din PSD. (...) Realitatea este că moţiunea a fost depusă în momentul alegerii domnului Ciolacu. I-a dat un pic de forţă în alegerile interne. Acum nu a avut cvorum, deci nu există o majoritate care să dărâme acest guvern în momentul de faţă, ceea ce e un lucru bun, pentru că putem să ne facem treaba în continuare. Vom vedea ce se întâmplă pe parcurs. Aud tot felul de speculaţii, că urmează să depună o altă moţiune. Foarte bine. Dacă nu contează ce se întâmplă cu ţara, putem să ne mai hârâim în felul acesta în Parlament, dar cei care pierd cel mai mult sunt oamenii, pentru că ei aşteaptă eficienţă, eficienţă în Guvern, ordonanţe, hotărâri de guvern, eficienţă în Parlament, dacă se poate ceea ce trimite Guvernul la Parlament să se dezbată foarte repede, şi nu să ne tachinăm şi să prezentăm publicului această faţă care în mod sigur nu place nimănui din politica românească", a afirmat Turcan.

De asemenea, vicepremierul a precizat că membrii Guvernului au negociat cu fiecare parlamentar în parte în vederea respingerii moţiunii de cenzură depusă de social-democraţi.

"Este o realitate. Nu are rost să o ascundem după deget. Aceste zile ne-au consumat ceva timp şi energie, pentru că orice moţiune de cenzură cu un guvern care nu are majoritate parlamentară presupune ca membrii Guvernului să discute cu fiecare parlamentar şi să încerce să îi atragă în susţinerea Guvernului şi respingerea moţiunii de cenzură. Ce s-a întâmplat astăzi însă cred că ţine în acelaşi timp şi de o neadecvare a depunerii acestei moţiuni de cenzură. Pe de o parte, există grave suspiciuni de neconstituţionalitate şi noi am şi sesizat Curtea Constituţională cu referire la modalitatea în care a fost depusă această moţiune de cenzură şi, în acelaşi timp, nu are nicio legătură cu situaţia reală din România, cu ceea ce îi preocupă pe oamenii de rând. Guvernul acesta, într-o situaţie de criză fără precedent, a guvernat lucrurile bine, lucruri care sunt dovedite şi dovedibile cu cifre", a susţinut Raluca Turcan.

Liderul liberal a spus totodată că Guvernul are "nişte provocări importante de acum încolo", arătând că începutul anului şcolar, organizarea alegerilor, gestionarea crizei sanitare şi reclădirea României cu măsurile de relansare economică sunt priorităţile pe termen scurt ale Executivului. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Turcan: Când am preluat guvernarea, instituţiile erau absolut nefuncţionale, fondurile europene erau nefolosite

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.