Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP) la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Mihaela Daciana Natea, susţine că, deşi se află într-o poziţie geografică privilegiată, judeţul nu a beneficiat de oportunităţile care pe care le-a avut, prioritatea fiind, în viziunea sa, infrastructura de transport.

"Suntem în momentul de faţă municipiul de unde faci nouă ore cu trenul, şase ore cu maşina, iar zbor direct care să ne lege direct cu capitală nu avem. Dacă ne uităm la poziţionarea judeţului şi a aeroportului, vom constata că ne aflăm într-o poziţie absolut privilegiată şi nu o spun eu, o spun specialiştii. Ne aflăm într-o distanţă aproximativă de 450 de kilometri de marile capitale din jur, vorbim de Bucureşti, Budapesta, Chişinău. Suntem legaţi cu Budapesta (curse aeriene directe - n.r.), poate ar trebui să ne legăm şi cu Bucureştiul şi cu Chişinăul în viitorul apropiat. Una din marile probleme ale judeţului este legată de aeroport. O dată, cursele de pasageri, a doua, este legată de cursele cargo şi dezvoltarea aeroportului. Nu este o idee nouă, este prezentă inclusiv în proiectul din 1994. Oportunităţi de finanţare au existat, însă nu s-a profitat", a declarat Mihaela Daciana Natea.

Candidatul PMP afirmă că, în timp ce aeroportul din Suceava se dezvolta pe finanţări primite prin POS Transport în valoare de 40 milioane euro, iar cel din Bacău îşi extinde pista, Aeroportul Târgu Mureş rămâne cu şapte curse, dintre care trei sunt charter.

"Problema este una de administrare, pe de o parte, pentru că auzim în permanenţă acest slogan etern 'nu este cerere pentru un zbor direct Târgu Mureş-Bucureşti'. Dar este cerere pentru un zbor direct de la Bacău la Cluj. Cum ar trebui să privim problema aceasta noi, cetăţenii? Soluţiile pleacă în primul rând din management şi din atragerea fondurilor europene. De fapt ele se leagă între ele. Dacă Aeroportul Braşov se construieşte pe fonduri europene de 70 milioane de euro şi noi, atât la nivelul managementului judeţean, dar şi prin susţinerea forţelor politice locale, care trebui să îşi dea mâna câteodată pe proiectele prioritare, trebuie să accesăm fonduri şi să le aplicăm pentru dezvoltarea judeţului. Aceasta este una din problemele fundamentale pe care le are judeţul", a spus Mihaela Daciana Natea.

A doua problemă, potrivit candidatului PMP la preşedinţia CJ Mureş, este legată de modul în care judeţul Mureş, deşi în avantaj geografic, să beneficieze de oportunităţi.

"Pe teritoriul judeţului Mureş trece autostrada, avem transport feroviar şi aerian. dacă ne uităm în afară - precum diverse zone din Polonia sau Slovacia, zone populate de companii mari logistice, care oferă avantaje similare cu ale noastre. Trebuie doar să le punem cap la cap şi la nivel de Consiliu Judeţean să accesăm acea infrastructură, pentru că bineînţeles că nu CJ va face partea logistică, dar să genereze infrastructura necesară: partea de aeroport, un centru multimodal, pentru că vorbim despre transport de marfă şi posibilitate de a pune marfa în containere mari, conectarea la calea ferată a acestor centre. Bursă de mărfuri agroalimentar, care să ofere spaţii de stocare, atât de tip clasic, cât şi de tip frigo. Dacă vrem să dezvoltăm infrastructura, trebuie să înţelegem că avem nevoie atât de calitate, cât şi de cantitate, ca să ajutăm agricultura în judeţ trebuie să oferim infrastructura pe care se poate dezvolta", a afirmat candidatul.

Mihaelei Daciana Natea a reamintit că astfel de burse au fost deja dezvoltate la nivel naţional, multe dintre ele finanţate fie pe fonduri europene, fie pe Programul naţional infrastructură mare, Axa prioritară II .

"Noi trebuie doar să le punem cap la cap şi să ne dăm silinţa să muncim în folosul cetăţenilor, ca să le putem oferi posibilităţi pe mai departe", a subliniat Mihaela Daciana Natea. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.