Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul USR-PLUS la fotoliul de primar al Timişoarei în alegerile locale din septembrie, Dominic Fritz, a declarat, duminică, la lansarea proiectului său electoral, că va fi un primar bun al municipiului, fiind încrezător în victorie, întrucât timişorenii au ajuns "în punctul în care vor mai mult" şi care "a însemnat întotdeauna, începutul unei revoluţii", la fel cum este şi acum.

"Voi fi un primar bun al Timişoarei nu doar pentru că am învăţat administraţie de la cei mai buni din Europa. Voi fi cel care va spune în fiecare zi că ai ce să faci (pentru a rezolva problemele, n.r.). Putem mai mult. Dacă ai oameni profesionişti în jurul tău şi dacă ştii de unde să iei bani este uşor să construieşti un pod, un pasaj sau un sens giratoriu şi asta vom face", a afirmat Dominic Fritz.

El a subliniat că schimbarea pe care împreună cu cetăţenii o va aduce în Timişoara va fi mai profundă şi mai durabilă, întrucât se va produce în fiecare dintre locuitorii oraşului.

"Timişoara va redeveni cel mai curat oraş nu pentru că vom face curăţenie temeinic pe străzi şi în spaţiile publice, ci pentru că oamenilor nu li se va mai părea mormal să arunce gunoiul pe stradă. (...). Timişoara va deveni cel mai civilizat şi viu oraş din România pentru că vom reclădi o comunitate urbană bazată pe respect reciproc, pe diversitate, pe responsabilitate proprie şi pe încurajarea ideilor noi. Revoluţia nu va începe doar în primărie, ci în fiecare dintre noi, cu votul fiecăruia dintre noi", a detaliat candidatul Dominic Fritz.

El a adăugat că este încrezător în succesul din aceste alegeri, pentru că timişorenii au ajuns din nou în punctul în care vor mai mult şi care "a însemnat întotdeauna, începutul unei revoluţii", la fel cum este şi acum.

Vicepreşedintele USR Timişoara, Ruben Laţcău, candidat pentru un post de consilier local, a enumerat câteva dintre proiectele pe care formaţiunea politică le doreşte pentru reşedinţa de judeţ, având la bază trei principii, respectiv oraş al carierelor, metropolitan şi unul european.

"Avem cinci priorităţi strategice pentru Timişoara: deschiderea şi digitalizarea administraţiei locale, tradiţia timişoreană de inovare şi creativitate, conectarea oamenilor printr-un sistem modern de mobilitate urbană, curăţarea şi extinderea spaţiilor verzi urbane, precum şi construirea unui oraş pentru copii şi seniori. (...). Vom transforma Bega într-un coridor verde extins şi întreţinut, cu zone de promenadă atractive, baze sportive şi terenuri de sport accesibile şi disponibile tuturor locuitorilor. Acest culoar verde va putea străbate întreaga zonă metropolitană. Vrem să amenajăm canalele din jurul Timişoarei în coridoare verzi-albastre pentru natură şi faună. Aşa vom uni Timişoara şi comunele din jur printr-o reţea continuă de spaţii verzi", a afirmat Ruben Laţcău. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.