COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Alexandru Gîdăr, a afirmat vineri că obiectivul său este ca judeţul Dolj să intre în rândul judeţelor dezvoltate şi să devină o zonă de atracţie pentru oameni, nu o zonă din care se pleacă.

"În această campanie, doresc să ne facem cunoscute proiectele, să le discutăm cu oamenii, să preluăm din ceea ce ne spun craiovenii şi doljenii, astfel încât să putem duce la îndeplinire principalul nostru obiectiv: dezvoltarea judeţului Dolj, dezvoltarea Craiovei, a celorlalte municipii, a oraşelor şi comunelor, a satelor din judeţul Dolj. Iar noi ne raportăm la dezvoltare prin comparaţie cu alte zone, pentru că atunci când vrei să vezi la ce stadiu eşti, trebuie să te compari cu alţii. Şi cu toţii facem această comparaţie atunci când mergem şi vedem alte municipii, alte judeţe şi ne întrebăm întotdeauna de ce acolo se poate şi la noi nu se poate? De ce nu putem fi şi noi ca Braşovul, de ce nu putem şi noi să fim cum este Clujul, cum este Bihorul sau Timişul sau chiar Alba. Avem aceleaşi resurse - naturale, materiale - şi avem cea mai importantă resursă - resursa umană. Îmi doresc ca Doljul să nu mai fie o zonă din care se pleacă, ci să devină o zonă dezvoltată, o zonă de atracţie pentru oameni", a spus Alexandru Gîdăr într-o conferinţă de presă.

Acesta a afirmat că din 1992, populaţia Doljului a scăzut cu 12%. "Şi revenind la o comparaţie, dacă în 1992 judeţul Dolj avea cu aproape 40.000 mai mulţi locuitori decât Clujul, a ajuns azi să aibă mai puţin cu aproape 50.000 de locuitori. În această perioadă, Doljul a pierdut un municipiu de 85.000 de locuitori. Este vinovată administraţia de această depopulare? Da! Problema este că pentru administraţia din Dolj acesta nu este un semnal de alarmă şi că proiectele ei nu sunt în direcţia dezvoltării acestei zone ca un pol de atracţie pentru oameni", a mai spus candidatul PNL la funcţia de preşedinte al CJ Dolj.

Alexandru Gîdăr a afirmat că vizează dezvoltarea judeţului prin proiecte integrate în cadrul polilor de dezvoltare şi polilor urbani.

"La Băileşti, a fost semnat, săptămâna trecută, documentul privind constituirea Alianţei Sudului. 10 unităţi administrativ teritoriale din zonă s-au asociat în vederea înfiinţării unei zone urbane funcţionale, pentru a putea accesa fonduri europene direct de la Comisia Europeană, care agreează acest tip de asocieri. Este un prim pas în direcţia unei schimbări a întregului judeţ. Băileştiul va fi un exemplu şi pentru municipiul Calafat, dar şi pentru polul de creştere urbană Craiova, din care fac parte şi oraşele Filiaşi şi Segarcea, şi care este pe ultimul loc între cei 7 poli de creştere în ceea ce priveşte rata de creştere a veniturilor. De ce proiecte integrate? Pentru că localităţile cu o populaţie de sub 2.000 de locuitori au un potenţial redus de dezvoltare, iar din acest motiv au nevoie să fie parte a acestor proiecte integrate pe toate palierele: infrastructură, investiţii, învăţământ, sănătate", a mai afirmat Alexandru Gîdăr.

La eveniment au mai participat candidatul PNL Dolj la funcţia de primar al Craiovei, Nicolae Giugea, preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, preşedintele PNL Craiova, senatorul Mario Ovidiu Oprea, ministrul Tineretului, Ionuţ Stroe, şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.