Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Costel Alexe, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, propune crearea de locuri de muncă prin înfiinţarea a trei parcuri industriale, dar şi a unui Birou de reprezentare al instituţiei la Bruxelles.

"Eu, Costel Alexe, cred că operaţionalizarea de parcuri industriale poate crea noi locuri de muncă şi atrage investiţii străine. Economia locală va avea în Consiliul Judeţean, condus de mine, un partener activ. Instituţia va conduce eforturile de transformare a judeţului Iaşi într-un areal de localizare a afacerilor. Prin Parteneriatul Metropolitan extins vom dezvolta parcuri industriale şi incubatoare de afaceri. În următorii 4 ani, vom operaţionaliza cel puţin trei parcuri industriale pentru atragerea de investitori şi punerea la dispoziţie a unei infrastructuri complete în vederea dezvoltării de afaceri care vor genera atât locuri de muncă, dar şi venituri la bugetele comunităţilor", spune prin intermediul unui comunicat de presă ministrul Costel Alexe, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi.

Acesta propune construirea a trei parcuri industriale ale Consiliului Judeţean Iaşi, parcuri industriale private care să fie construite pe axa Tomeşti - Holboca, şi parcuri tehnologice pe axa Miroslava - Leţcani.

"Aşadar, până în 2024, vom operaţionaliza Parcul Industrial de la Leţcani, cel de la Holboca, precum şi un Parc Industrial în zona Paşcani. De asemenea, avem în vedere două mari zone metropolitane care se pretează pentru proiecţia şi execuţia de parcuri industriale private pe axa Tomeşti - Holboca şi parcuri tehnologice pe axa Miroslava-Leţcani. Este de datoria consiliului judeţean să creeze capacităţi industriale prin parteneriate cu comunele din zona metropolitană pentru că distanţele sunt relativ mici, astfel încât putem imagina noi proiecte tehnologice, industriale sau chiar energetice, cum sunt parcurile fotovoltaice, la Ţuţora sau Podu Iloaiei", spune Costel Alexe, care este şi liderul PNL Iaşi.

În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, Alexe îşi propune să creeze şi un cluster IT&C "Iaşi - Innovative Hub", prin perfectarea unui parteneriat între mediul de afaceri, mediul academic şi mediul administrativ.

"Ceea ce ne dorim noi liberalii, după ce vom câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean şi majoritatea în cadrul legislativului, este ca 'Iaşi - Innovative Hub' să devină un loc destinat inovaţiei în toate sectoarele de importanţă strategică pentru această regiune a Europei şi în care industria IT-ului, în special a software-ului, va îndeplini exact rolul pe care îl are, adică cel de industrie suport. În 'Iaşi - Smart&Innovative city' ne propunem să concentrăm cât mai mult din capacitatea de inovaţie, cercetare şi creaţie din această parte a României şi a Europa (graniţa de Est). Practic, ne dorim să construim 'un oraş şi un judeţ al inovatorilor'. Pentru a nu rămâne doar în sfera teoretică, vreau să spun că din punctul meu de vedere 'Iaşi - Innovative Hub' presupune: dezvoltarea de produse inovative 'made in Iaşi', precum şi atragerea investitorilor străini care vor oferi o creştere economiei ieşene. Susţinerea, promovarea şi facilitarea antreprenoriatului, va crea contextul favorabil pentru dezvoltarea de noi idei, business-uri şi produse noi", spune candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, ministrul Costel Alexe.

El promite că va investi 5 milioane de euro pentru Parcul tehnologic IT&C, fapt care va crea în primii 2 ani locuri de muncă pentru 1.000 de tineri specializaţi în domeniul IT şi în industriile conexe. Totodată, acesta îşi doreşte ca la Bruxelles să fie înfiinţat un birou de reprezentare al Consiliului Judeţean Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi,.

Candidatul PNL mai consideră că propunerile sale se adresează şi unui fenomen grav care afectează regiunea Moldovei în ultimii ani, anume exodul de populaţie, mai ales a celei tinere. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.