Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că restaurantele ar putea fi deschise, cel mai probabil, de la 1 septembrie, o decizie în acest sens urmând a fi luată în cursul săptămânii.

"Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă", a precizat Ludovic Orban, luni, într-o emisiune la Digi 24.

Acesta a reiterat faptul că temperaturile scăzute înregistrate deja în zona montană vor face dificilă servirea mesei în spaţii deschise.

Orban a avansat ca termen probabil pentru redeschiderea restaurantelor începutul lunii septembrie.

"Vedem, luăm decizia. Cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii", a spus el.

Premierul a adăugat că se analizează şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise.

"Discutăm de posibilitatea reluării activităţii în instituţii de cultură, în teatre, în cinematografe, sigur, cu un set de condiţii: distanţare, portul măştii, dezinfectare şi alte posibile soluţii pentru reducerea riscului de răspândire", a afirmat Orban.

În ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane, prim-ministrul a subliniat faptul că galeriile echipelor sunt foarte greu de controlat şi că, în aceste condiţii, riscul de transmitere a noului coronavirus este foarte mare, dar dacă scade numărul de infectări şi într-o localitate nu e niciun caz, se poate ajunge şi la meciuri cu public. AGERPRES / (A - autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Ludovic Orban: Dacă se suspendă cursurile, părinţii vor primi 75% din salariu, să stea cu copilul

 

* Orban: Am alocat 175 de milioane de euro pentru începerea cursurilor, 100 de milioane pentru tablete

 

* Orban: Prin moţiunea de cenzură PSD vrea să pună mâna pe putere ca să controleze procesul electoral

 

* Orban: Vreau ca fondurile guvernamentale pentru investiţii locale să fie distribuite după criteriile fondurilor europene

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.