Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un angajat al Autorităţii Electorale Permanente de la sediul central a fost confirmat cu noul coronavirus, alte două cazuri fiind depistate în filialele Autorităţii din Bucureşti-Ilfov şi, respectiv, Neamţ.

Preşedintele Autorităţii electorale Permanente, Constantin-Florin Mituteţu-Buică, a declarat, joi, pentru AGERPRES că situaţia este sub control şi personalul îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale, fiind luate toate măsurile de protecţie necesare.

"Situaţia este sub control, avem testat tot personalul. Din 200 de angajaţi doar unul singur a fost confirmat pozitiv la nivel central. Eu am fost retestat marţi, după ce am primit informaţia că este un caz aici. Eu sunt negativ, s-a negativat şi al doilea test. Lucrurile sunt sub control, personalul îşi desfăşoară în condiţii normale activitatea, fără nicio teamă, pentru că avem luate toate măsurile de protecţie: măşti, dezinfectante. Personalul poartă aceste măşti, se dezinfectează, deci nu avem posibilitatea de a răspândi în interior. Doi dintre colegii celui confirmat sunt în izolare la domiciliul. Am dezinfectat imediat, în aceeaşi după amiază, toate clădirile noastre, nu numai sediul central", a precizat pentru AGERPRES preşedintele AEP.

Mituteţu-Buică a menţionat că, după depistarea cazurilor în filialele Ilfov şi Neamţ, activitatea acestora nu a fost afectată.

"Activitatea nu a fost afectată. Sunt în telemuncă la domiciliu şi activitatea fizică a fost preluată de alte birouri alăturate.(...) În Ilfov avem personal la biroul judeţean, deci nu este închis. Doar la Neamţ a trebuit să-l închidem pentru că toate cele trei persoane - una a fost confirmată, este la spital şi două au fost izolate - pentru a vedea dacă lucrurile evoluează", a explicat Mituleţu-Buică. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.