Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat luni, la Alba Iulia, că Guvernul vrea să schimbe modul în care se gestionează în prezent formarea profesională a celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să se recalifice, astfel încât banii pentru aceste programe să fie la dispoziţia oamenilor de afaceri interesaţi să îşi formeze personal calificat.

"În loc să se investească în programe gestionate de AJOFM-uri, banii trebuie să ajungă la angajatori. Banii pentru formare. Ei sunt care ştiu cel mai bine ce tip de oameni trebuie să pregătească, când, cum se desfăşoară aceste programe de pregătire, cine trebuie să-i formeze şi mai ales ei sunt cei care vor avea toată motivaţia să vadă dacă persoanele implicate în aceste programe de formare sunt serioase în aceste programe şi chiar vor să muncească mai departe. Prin urmare, o măsură imediată pe care o vom lua, cu notificarea Comisiei Europene, într-o consultare cu reprezentanţii Comisiei, este să schimbăm modul în care se finanţează programele de formare şi de recalificare în România, de aşa manieră încât banii să fie la dispoziţia oamenilor de afaceri, cei care au tot interesul şi determinarea să îşi formeze personal calificat şi să urmărească modul în care se desfăşoară aceste programe", a declarat Violeta Alexandru la finalul unei vizite efectuate la compania IPEC din Alba Iulia.

Potrivit ministrului, în urma discuţiilor avute cu conducerea companiei, a constatat că aceasta, cu toate că vrea să mai angajeze oameni, se confruntă cu lipsa forţei de muncă disponibile.

"Între cei care au o situaţie, o bază de date cu cei în căutarea unui loc de muncă şi angajatori există în acest moment o distanţă pe care trebuie să lucrăm să o diminuăm. Cu alte cuvinte, dumneavoastră (conducerea companiei - n.r.) mi-aţi vorbit de faptul că aveţi nevoie de forţă de muncă, în timp ce eu şi colegii din AJOFM-uri ne confruntăm cu realitatea unor categorii largi de persoane care sunt în căutarea unui loc de muncă. Se pune problema atunci care este explicaţia unei asemenea situaţii. În primul rând, pentru faptul că aveţi în continuare locuri de muncă disponibile în plină perioadă de pandemie, pentru mine este, vă spun cinstit, o gură de oxigen şi o speranţă reală cu care plec din judeţul dumneavoastră şi anume că se poate şi că faţă de toţi cei care sunt în căutarea unui loc de muncă dumneavoastră aveţi un mesaj foarte clar : 'eu pot face o ofertă pentru toţi cei care doresc să muncească, am nevoie să-i găsesc, am nevoie ca ei să creadă că România se construieşte pe munca celor care chiar vor să vină la program şi să desfăşoare activităţi', iar dumneavoastră oferiţi concret această posibilitate", a spus Violeta Alexandru.

Ministrul a menţionat că, în toată această perioadă, Guvernul a acordat şomaj tehnic pentru 1,3 milioane de angajaţi, ajungând la 4,6 miliarde de lei, tocmai pentru a putea să ofere "sprijin capital" pentru antreprenori ca să nu îşi piardă angajaţii.

"Nu am investit în mod intenţionat în creşterea cuantumului şomajului clasic, ci am dezvoltat această măsură de sprijin prin şomaj tehnic, care, practic, înseamnă o suspendare temporară a contractelor de muncă, nu o închidere a lor, tocmai pentru că ne-am dorit ca la reluarea activităţii, angajatorul să se reîntâlnească cu angajatul şi să poată să continue activitatea", a explicat Violeta Alexandru.

Ea a subliniat că, prin comparaţie cu începutul anului, în 20 iulie erau în baza de date, respectiv registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, cu doar 600 de angajaţi activi mai puţini.

Ministrul a conchis că "uşor, uşor, economia îşi revine" şi, de asemenea, că "nu îşi poate reveni decât într-un parteneriat cu guvernul".

Violeta Alexandru a vizitat, luni, compania IPEC din Alba Iulia, care realizează peste 1% din producţia mondială de farfurii. AGERPRES/(A - autor: Marinela Brumar, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.