COD GALBEN: 12-08-2020 ora 10 Intre 12 august, ora 12:00 – 12 august, ora 23:00Fenomene vizate se va semnala 12 august, ora 12:00 – 12 august, ora 23:00Fenomene vizate COD GALBEN: 12-08-2020 ora 17 Intre 17:35 si 18:30 se va semnala averse ce vor depăși 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 17 Intre 17:15 si 19:00 se va semnala averse ce vor depăși local 25...30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, grindină in Județul Olt, Județul Dolj; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 16 Intre 16:50 si 18:00 se va semnala local averse ce vor depăși 25 l/mp, descărcări electrice,intensificări de scurtă durată ale vântului,grindină in Județul Maramureş, Județul Maramureş, Județul Bistriţa-Năsăud, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 16 Intre 16:45 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului, vijelie, descărcări electrice, local averse ce vor depăși 15 l/mp in Județul Brăila, Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că va întruni Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, menţionând că decizia de introducere a unor restricţii privind orarul de funcţionare a teraselor, după ora 23,00, va fi pentru toate tipurile de evenimente care se organizează în aceste locuri.

 


"Vom întruni Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. (...) Decizia de introducere a unor restricţii privind orarul va funcţiona pentru toate tipurile de evenimente care se organizează la terase. E normal. Nu poţi să impui un orar de lucru, adică să limitez la ora 23,00 şi să permiţi pentru unii şi pentru alţii să nu permiţi", a afirmat Orban.

El a menţionat că această restricţie va fi introdusă în judeţele cu răspândire mare a coronavirusului, unde există risc mare de transmitere în comunitate.

"Se ştie foarte clar că foarte multe terase după ora 23,00 se transformă în locuri de petrecere, în locuri unde este foarte greu să impui respectarea regulilor şi din cauza asta am preferat să luăm această măsură. De altfel, le va face şi bine oamenilor", a susţinut premierul.

El a spus că această măsură se va implementa după hotărârea CNSU, care va fi detaliată pe unităţi administrative.

"Şedinţa va fi pe sistem de videoconferinţă. Nu întrunim Comitetul Naţional de Urgenţă cu prezenţă fizică. Domnul secretar de stat Raed Arafat mi-a trimis proiectul de hotărâre pregătit împreună cu Grupul de suport tehnico-ştiinţific. Vom analiza proiectul de hotărâre şi vom lua decizia în cursul zilei de astăzi şi o vom comunica public", a explicat Orban.

Întrebat dacă are în vedere şi alte măsuri, el s-a referit la situaţia detaşărilor personalului medical.

"Ştiţi foarte clar că am avut o perioadă în care nu am putut apela la detaşări. În această perioadă foarte multe Direcţii de sănătate publică, foarte multe spitale, foarte multe secţii de terapie intensivă, foarte multe servicii de ambulanţă au avut grave probleme de personal. Odată cu restabilirea dreptului legal de a apela la sistemul de detaşări, după apelarea la voluntariat, deja sunt trimise ordine. Începând cu data de astăzi, 1 august, sunt zeci de detaşări care au fost dispuse prin ordinul comandantului, efectivele Direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă, spitalelor, mai ales ale secţiilor externe nou deschise pentru a face faţă noilor cazuri, vor avea personal şi, practic, orice manager nu va mai putea să invoce lipsa de personal în momentul de faţă", a afirmat premierul.

Orban a precizat că aceste detaşări se vor face de la alte spitale, din reţeaua şcolară, dintre rezidenţi.

"Există o analiză făcută privitor la cadrele medicale sau medici, asistente sau alte categorii de personal necesare pentru activităţile derulate în bătălia contra epidemiei, pe baza acestor analize, s-a făcut apel la voluntariat şi, dacă nu s-au completat efectivele la nivelul necesar, prin sistemul de voluntariat, deja s-au emis ordine de comandat privind detaşarea", a indicat Ludovic Orban, adăugând că, astfel, nu vor mai trebui să existe întârzieri în realizarea anchetelor epidemiologice. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.