COD GALBEN: 14-08-2020 ora 10 Intre 14 august, ora 18:00 – 15 august, ora 10:00Fenomene vizate se va semnala 14 august, ora 18:00 – 15 august, ora 10:00Fenomene vizate COD GALBEN: 14-08-2020 ora 10 Intre 15 august, ora 10:00 – 16 august, ora 10:00Fenomene vizate se va semnala 15 august, ora 10:00 – 16 august, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit vineri pe ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, printre subiectele abordate numărându-se şi pregătirea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care se va desfăşura în această toamnă la Tallinn.

Cei doi oficiali au luat parte, cu prilejul întrevederii, şi la o videoconferinţă cu reprezentanţi ai Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (FII3M), precizează un comunicat MAE transmis AGERPRES.

Cu acest prilej, a fost trecut în revistă stadiul operaţionalizării FII3M, ale cărui baze au fost puse cu prilejul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) din 2018, de la Bucureşti, găzduit cu succes de către preşedintele Klaus Iohannis, arată sursa citată.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, cu acest prilej, că "Fondul reprezintă un instrument fundamental care are ca obiectiv finanţarea proiectelor de interconectare din regiunea celor Trei Mări şi a arătat că realizarea proiectelor prioritare de interconectare ale I3M în sfera transporturilor, energiei sau digitalului ar putea oferi un sprijin important redresării economice post-pandemie". Din această perspectivă, continuarea implementării unor proiecte majore de conectivitate regională va avea, totodată, un impact pozitiv semnificativ asupra creşterii economice şi asupra pieţei muncii din Europa Centrală şi de Est, punctează sursa citată.

Totodată, şeful diplomaţiei române s-a referit şi la rolul I3M de consolidare a Parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, esenţial pentru securitatea şi prosperitatea celor două maluri ale Atlanticului.

În context, el a subliniat că intenţia SUA de a aloca până la 1 miliard de dolari pentru proiecte I3M reprezintă o contribuţie importantă la dezvoltarea regiunii şi a parteneriatului transatlantic în ansamblul său. Astfel, oficialul român a reiterat valoarea strategică a proiectelor care vor fi implementate prin FII3M, la care participă ca fondatori Banca Poloneză de Dezvoltare (BGK) şi Eximbank din România, pe lângă importanţa lor economică. De asemenea, acesta a menţionat importanţa implicării în Fond şi a băncilor de profil din regiune, precum şi a instituţiilor financiare europene şi internaţionale, alături de investitori privaţi.

Cu prilejul întrevederii, ambasadorul Adrian Zuckerman i-a oferit ministrului Bogdan Aurescu drapelul Statelor Unite ale Americii arborat la Ambasada SUA din România la 14 iunie 2020, dată când s-au împlinit cei 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.

''Gestul, de o înaltă valoare simbolică, ilustrează trăinicia şi încrederea care caracterizează prietenia româno-americană şi Parteneriatul strategic dintre cele două ţări'', menţionează MAE. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.