Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, miercuri, la prezentarea raportului Guvernului privind măsurile din starea de urgenţă, că din partea Parlamentului au venit "multiple piedici şi obstacole populiste", iar mare parte dintre actele normative adoptate de Executiv au fost "măcelărite" în Legislativ, fiind, astfel, îngreunată activitatea guvernamentală în efortul de a face faţă pandemiei.

"Chiar dacă noi am încercat imprimarea unei cooperări loiale între Guvern şi Parlament nu am primit acelaşi răspuns din partea Parlamentului, din nefericire, ne-au venit chiar multiple piedici şi obstacole populiste. Mare parte dintre actele normative adoptate de Guvern au fost măcelărite în Parlament, ceea ce ne-a îngreunat foarte mult activitatea guvernamentală şi mai ales efortul de a face faţă pandemiei. Mai mult decât atât, prin amendamentele succesive aduse la ordonanţele Guvernului s-a creat o povară bugetară suplimentară, de peste 2% din PIB. Numai în anul 2020 s-a întâmplat lucrul acesta, în condiţiile în care majoritatea coagulată în jurul PSD cunoştea foarte bine situaţia financiară pe care au lăsat-o la finalul anului trecut", a declarat Turcan, după şedinţa de guvern, prezentând raportul privind acţiunile întreprinse de Guvernul României pe perioada stării de urgenţă (16 martie -15 mai 2020).

 



Ea a menţionat că o parte din ce s-a câştigat în perioada stării de urgenţă a început să se piardă din cauza "unor oameni politici aroganţi".

"La aproape două luni de la încetarea stării de urgenţă, constatăm cu tristeţe că o mare parte din eforturile făcute şi din tot ceea ce am câştigat împreună pe perioada stării de urgenţă am început să pierdem de la începutul lunii iulie din cauza unor oameni politici aroganţi, iresponsabili şi care incită la nerespectarea regulilor sanitare şi care neagă vehement existenţa unui virus care a răpus atâtea vieţi", a susţinut Turcan.

Potrivit vicepremierului, Executivul a avut puţine instrumente la îndemână, adăugând că orice măsură bună a acestuia a fost "amputată" în Parlament.

"Acest Guvern a avut puţine instrumente la îndemână pentru că legislaţia pe care am plecat la drum în gestionarea acestei crize a fost una deficitară şi, pe lângă faptul că legislaţia nu ne-a ajutat, au avut grijă cei din Parlamentul României ca orice măsură bună de corectare a cadrului legislativ să fie amputată în Parlamentul României. Am avut, de asemenea, de făcut faţă la o neîncredere uriaşă în instituţiile statului român şi, atunci când oamenii nu au încredere în unele instituţii ale statului, bineînţeles că şi gradul de conformare este mai redus", a mai susţinut Raluca Turcan.

Ea a subliniat însă că Guvernul a adoptat pe perioada a stării de urgenţă 34 de ordonanţe de urgenţă dedicate exclusiv gestionării perioadei respective şi a crizei sanitare şi economice, precum şi 13 hotărâri dedicate stării de urgenţă şi zeci de ordine de ministru şi alte acte subsecvente.

"Din păcate, rezultatele foarte bune obţinute în colaborarea dintre Guvern şi oameni au fost spulberate, aşa cum spuneam, de un populism ieftin, cinic, care sperăm să înceteze. Şi sperăm ca această disponibilitate a unor politicieni de a arunca în aer preocupările de sănătate ale fiecărui român să înceteze şi să avem parte într-un final de gestionare a acestei perioade de un efort comun din partea tuturor instituţiilor responsabile", a mai spus Turcan. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.