Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Ludovic Orban a transmis un mesaj de "revoltă şi indignare" faţă de decizia Senatului de a amâna dezbaterea şi aprobarea Legii carantinării şi izolării promovată de Guvern.

 



"Daţi-mi voie să transmit un mesaj de revoltă şi de indignare faţă de amânarea dezbaterii şi aprobării de către Senat a legii care să ne pună la dispoziţie instrumentele de luptă indispensabile de care avem nevoie în lupta contra epidemiei. Amânarea adoptării legii înseamnă o creştere dramatică a riscului de infectare (...) Nu pot să înţeleg de ce PSD se încăpăţânează să tragă de timp, să ne pună beţe în roate şi să împiedice adoptarea unor decizii care sunt vitale pentru a apăra sănătatea şi viaţa românilor. Acest joc politicianist, acest sabotaj sistematic la care sunt supuse autorităţile din România în bătălia contra epidemiei deja nu ne afectează pe noi, afectează viaţa oamenilor, afectează sănătatea oamenilor, deci, capacitatea noastră de a lupta în mod eficient contra acestei epidemii. Le mai solicit odată: adoptaţi legea! Legea nu este foarte complicată, legea permite ca într-o situaţie de epidemie autorităţile competente să dispună măsuri simple: izolare la domiciliu, carantină, carantină zonală. Ce s-ar fi întâmplat în Ţăndărei, de exemplu, dacă nu puteam institui carantina? S-ar fi împrăştiat virusul, probabil, în tot judeţul Ialomiţa şi nu numai", a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la plecarea de la sediul MAI.

Premierul a participat, alături de ministrul Muncii şi cel al Afacerilor Interne, la o şedinţă în sistem videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor MAI şi ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Comisia juridică a Senatului a decis, sâmbătă, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterii asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Orban: Prefecţii vor coordona zilnic acţiunile de control ale instituţiilor cu atribuţii în gestionarea pandemiei de COVID

 

VIDEO Premierul a cerut instituţiilor implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 să amplifice acţiunile de control

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.