Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că a avut doi veri care au decedat după ce au contactat virusul COVID-19.

Întrebată, la Digi 24, dacă ştie pe cineva care a luat COVID-19, Raluca Turcan a spus: "Am doi verişori, care, din nefericire, au murit de COVID-19. Tineri. Şi aveau şanse să trăiască, dacă nu contactau acest virus(...) La fel s-a întâmplat şi cu rudele mele care au contactat COVID-19 şi erau în spital, avuseseră şi alte afecţiuni, care se puteau recupera, însă contactarea virusului a agravat şi a cedat organismul odată cu contactarea virusului. Deci, sunt situaţii umane, sunt vieţi la mijloc, poate dacă am reuşi să ne gândim că, dincolo de cifre, 1.834 de decese, sunt 1.834 de familii care îşi plâng morţii, sunt 1.834 de familii care cred că poate membrii familiilor lor s-ar fi recuperat dacă nu ar fi contactat virusul, ar trebui să îi facă pe oameni mult mai sensibili".

Vicepremierul Turcan a îndemnat oamenii să se informeze şi să conştientizeze şi urmările pe care contactarea acestui virus poate să le aibă.

"Am cunoştinţe care au fost diagnosticate cu COVID-19, care au fost asimptomatice şi care, după ce au fost declarate negative şi au putut să revină la o viaţa normală, au rămas cu sechele şi au continuat cu bronşite şi alte afecţiuni respiratorii", a mai spus vicepremierul.

Întrebată dacă acest virus o sperie, Raluca Turcan a spus: "Nu ştiu dacă speriat este cuvântul cel mai potrivit, pot să spun că mă îngrijorează. Mă îngrijorează, evident, şi ca om politic, pentru că îmi pasă evident şi de ce se întâmplă la nivel de ţară (...) Că mă pot îmbolnăvi eu, pentru că aşa suntem şi noi obişnuiţi, cu toţii, eu trec peste. Mă îngrijorează starea de sănătate a părinţilor mei, (...) care au şi alte afecţiuni, şi dacă contactează acest virus s-ar putea să li se agraveze şi să cedeze organismul, mă îngrijorează copilul meu, care, dacă ar contacta virusul, ar putea rămâne cu sechele şi cu afecţiuni pulmonare (...) şi mă îngrijorează, în general, modul de transmisie comunitară al acestui virus (...). De aceea este atât de păcătos. Are un grad de extindere comunitară uriaş". AGERPRES/(AS - autor: Alexandru-Costin Motroaşă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.