

Premierul Ludovic Orban a declarat că sâmbătă, în cadrul conferinţei cu prefecţii şi cu structurile implicate în lupta anti-COVID, va transmite un semnal ca toate centrele acreditate să facă teste COVID pentru cei care au sejururi planificate în Grecia.
Orban a menţionat că autorităţile elene au decis într-o şedinţă de guvern ca românii care trec prin vama Kulata - Promachonas să aibă obligatoriu un test COVID negativ făcut cu maximum 72 de ore înainte de momentul trecerii frontierei.
Întrebat vineri într-o conferinţă de presă la Prefectura Tulcea dacă cei care vor pleca marţi mai au timp să facă acest test în condiţiile în care centrele acreditate nu lucrează în weekend, Orban a spus: "Mâine dimineaţă, la ora 9,00, am convocat o conferinţă cu toţi prefecţii şi cu toate structurile implicate în lupta anti-COVID şi la această videoconferinţă va fi prezent şi domnul ministru Tătaru şi împreună vom transmite un semnal ca toate centrele care sunt acreditate, şi este vorba de peste 120 de centre acreditate să facă aceste analize, să efectueze aceste analize pentru cei care au sejururi planificate în Grecia".
Începând cu data de 14 iulie, ora 6,00, toţi cetăţenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata - Promachonas sunt obligaţi să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecţia cu SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, altfel nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul grec, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe.
MAE a subliniat că obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă. AGERPRES/(A, AS - autor: Dana Piciu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citește și:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.