COD GALBEN: 29-09-2020 ora 11 Intre 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00 se va semnala 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu-Buică, a precizat, vineri, că în starea de alertă se pot strânge fizic semnături de susţinere a candidaţilor la alegerile locale, fiind introdusă şi facilitatea ca aceste semnături să fie strânse în format electronic.

Buică a adăugat că, dacă se reinstaurează starea de urgenţă, alegerile nu vor mai putea avea loc.

"La acest moment avem o stare de alertă. În starea de alertă nu sunt interzise adunările de peste 20 de persoane în spaţii închise, peste 50 în afară. Avem posibilitatea să păstrăm distanţarea fizică în anumite condiţii. Am văzut şi eu legislaţia, o ştim şi noi cu toţii, există posibilitatea să strângem semnături şi în format fizic, pentru că nu avem această interdicţie de a lua contact cu persoanele pe domeniul public. De regulă, aceste semnături sunt strânse pe domeniul public, nu se strâng undeva în încăperi, pe un birou.(...)
Deci nu există interdicţie pentru a lua contact cu persoanele. Dacă avem stare de urgenţă, în stare de urgenţă nu ai voie să intri în contact cu alte persoane, ci să păstrezi o distanţă de doi metri. În acest moment, există posibilitatea fizică pentru a fi strânse aceste semnături. Or, noi, ca să putem să prevenim situaţii în care unele persoane vor să susţină şi nu merg pe stradă pentru a depune listele de susţinători, am prevăzut să o poată face şi în format electronic. În acest context, am redus şi numărul de semnături de la 100 la 50, acolo unde există posibilitatea, de la 1 la 0,5%", a afirmat Mituleţu-Buică.

"Eu vă garantez un singur lucru: dacă avem stare de urgenţă, nu vom mai avea alegeri, dacă avem stare de alertă, putem strânge şi semnături", a precizat preşedintele AEP, la o dezbatere publică online pe tema proiectului de hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente privind aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din anul 2020.

Mituleţu-Buică a mai spus că "singura validitate ca semnătura olografă este semnătura electronică calificată".

"Drept urmare, cine nu are curaj, să nu le folosească. Cine are curaj, să-şi asume că 500 de semnături au fost strânse pe o platformă care generează aceste semnături. (...) Nu aveţi curaj, nu le depuneţi. Încercăm să aducem o facilitate suplimentară, cine are curaj, să semneze (electronic - n.r), cine nu, să folosească semnătura fizică. Suntem în stare de alertă, se pot strânge semnături în format fizic", a mai precizat preşedintele AEP, referindu-se la utilizarea semnăturii electronice la listele de susţinători.

Potrivit proiectului de de hotărâre privind aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din anul 2020 publicat de AEP, "partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi depun dosare de candidatură la birourile electorale de circumscripţie competente, pe suport de hârtie şi/sau pe suport informatic. Prin suport informatic se înţelege orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern".

Datele susţinătorilor şi semnăturile acestora pot fi colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, acestea din urmă incluzând platforme on-line specifice şi serviciile de poştă electronică. Listele de susţinători întocmite în format electronic pot fi semnate de către susţinători cu semnătură electronică. Lista de susţinători poate conţine datele unui singur susţinător. Listele de susţinători în format electronic sunt valabile numai dacă veridicitatea datelor este atestată prin declaraţia pe propria răspundere întocmită în format electronic, dată conform legii şi semnată cu semnătură electronică calificată de către persoana care a colectat datele şi semnăturile susţinătorilor.

La alegerile locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă pune la dispoziţia birourilor electorale de circumscripţie şi Biroului Electoral Central o aplicaţie informatică de verificare, înregistrare şi centralizare a datelor personale ale candidaţilor, mai prevede proiectul de hotărâre. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.