Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorii USR şi PNL au atacat la Curtea Constituţională modificările aduse Legii concurenţei nr. 21/1996.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 iunie.

"Susţin cu toată responsabilitatea că modificările aduse Legii concurenţei de către PSD sunt de fapt atacuri la independenţa Consiliului Concurenţei. O instituţie independentă, care e fidelă misiunii sale, deranjează PSD şi atunci dau un ultim asalt, cât timp mai au această majoritate parlamentară. E important însă ca aceste instituţii şi autorităţi publice să îşi poată face treaba fără amestecul factorului politic în treburile lor. Consiliul Concurenţei este o miză pentru PSD, pentru că nu a putut să o supună acestei influenţe politice, aşa cum a procedat cu alte instituţii de reglementare sau control: ASF, ANRE, Curtea de Conturi. PSD încearcă, pe ultima sută de metri, să modifice modul de selecţie a conducerii Consiliului Concurenţei ca să-şi planteze oameni obedienţi, prin care să poată controla economia românească. Nu contează pregătirea profesională, ci doar rapiditatea cu care şeful instituţiei execută ordinele venite din Kiseleff", a declarat senatorul USR Florina Presadă, potrivit unui comunicat al USR transmis AGERPRES.

În sesizarea adresată Curţii Constituţionale, USR şi PNL arată că modificările aduse încalcă principiul bicameralismului, cele 20 de amendamente introduse în timpul dezbaterilor din Senat modificând esenţial forma adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi generând astfel deosebiri majore de conţinut între formele aprobate de cele două Camere ale Parlamentului, precizează sursa citată.

Pe lângă motivul de natură extrinsecă, USR şi PNL consideră că există şi o serie de motive de natură intrinsecă pentru care legea care schimbă cadrul legal al concurenţei contravine Constituţiei României. Modul în care, conform modificărilor, se fac numirile noilor membri ai plenului Consiliului Concurenţei, prin încetarea în bloc a mandatelor actualilor membri, încalcă principiul neretroactivităţii legii, cel al egalităţii în drepturi, precum şi prevederile art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală, prin nerespectarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional, menţionează USR.

Modificările aduse la Legea concurenţei de către PSD sunt în contradicţie cu prevederile Directivei ECN +, care obligă statele membre să se asigure că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă, de resursele şi de competenţele în materie de aplicare a legii şi de impunere de amenzi, care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice articolele 101 şi 102 din TFUE în mod eficace, explică USR.

Directiva prevede clar că persoanele membre în organele decizionale ale autorităţilor naţionale de concurenţă "pot fi demise numai în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin sau în cazul în care s-a constatat că au comis o abatere gravă în temeiul dreptului intern". Or, în cazul de faţă, demiterea membrilor plenului intervine pentru un alt motiv decât cele prevăzute de Directiva ECN+, şi anume ca urmare a unei intervenţii politice a actualei majorităţi parlamentare controlate de PSD, mai arată sursa citată.

De asemenea, modul în care se face desemnarea noilor membri ai Consiliului contravine Directivei ECN+, "statele membre se asigură că membrii organului decizional al autorităţilor naţionale administrative de concurenţă sunt selectaţi, recrutaţi sau numiţi în conformitate cu proceduri clare şi transparente, stabilite în prealabil în dreptul intern", susţine USR. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.