COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, a declarat vineri că este, în continuare, optimist că PNL, USR, PLUS şi PMP vor ajunge să aibă candidaţi unici şi la primăriile de sector.

"În primul rând, există în publicul de dreapta sau anti-PSD din Bucureşti, care este consistent aşa cum l-aţi văzut în sondajul de ieri, dorinţa de a schimba această administraţie PSD din Bucureşti la Primăria Generală şi la primăriile de sector. Este de salutat faptul că partidele de dreapta au avut inteligenţa să ajungă la un candidat unic la Primăria Generală, există în continuare această presiune din partea cetăţenilor pentru a se ajunge la o înţelegere. Mai există două săptămâni pe care partidele şi le-au dat pentru a ajunge la această înţelegere. Tocmai au apărut sondajele pe care discuţiile pot să aibă loc. Eu sunt în continuare optimist că vom ajunge să avem candidaţi unici la primăriile de sector. În orice caz, în orice situaţie în ceea ce priveşte Primăria Generală şi Consiliul General este foarte probabil că cele patru partide: PNL, USR, PLUS, PMP vor avea împreună majoritatea în Consiliul General şi, din discuţiile pe care le-am avut cu fiecare pentru programul pe care îl propun pentru Bucureşti, programul este absolut compatibil şi vom ieşi cu el împreună. Deci, cel puţin la Primăria Generală şi la Consiliul General există această disponibilitate", a afirmat Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă.

Întrebat în legătură cu varianta ca Victor Ponta să fie contracandidatul său, Nicuşor Dan a spus că liderul Pro România vine din PSD.

"Suveran este bucureşteanul care este preponderent de dreapta sau anti-PSD. Domnul Victor Ponta vine din PSD, nu cred că a uitat nimeni. Şi eu cred că după această administraţie de 12 ani de PSD Bucureşti, o administraţie cu foarte multe accente feudale, pe care le-am văzut chiar săptămânile trecute, (...) Bucureştiul are nevoie de dezvoltare, are nevoie de investiţii, de o relaţie corectă cu mediul de afaceri, de o relaţie corectă cu Europa, care să nu fie duşman, ci partenerul nostru şi eu cred că bucureştenii sunt gata pentru această schimbare", a adăugat Nicuşor Dan.

El a spus că sondajul pe care l-a făcut PNL a pornit de la ipoteza în care partidele de dreapta au un candidat unic, iar partidele de stânga - PSD, Pro România şi ALDE - pe Gabriela Firea, menţionând că, în situaţia în care pe stânga are loc o divizare a voturilor, înseamnă că fiecare dintre candidaţi o să ia mai puţin.

Luni, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că şi-ar dori ca partidele de dreapta să aibă candidaţi unici şi la primăriile de sector din Bucureşti, la fel ca la Primăria Generală, dar trebuie să aibă cu cine discuta.

"Am luat decizia foarte clară - Nicuşor Dan este candidatul PNL, candidat care este sprijinit şi de partenerii noştri. De altfel, acest lucru este clar, limpede. Nicuşor Dan are capacitatea de a câştiga Primăria Capitalei şi - ceea ce mă interesează pe mine - cunoaşte problemele Bucureştiului şi are soluţiile pentru a rezolva problemele bucureştenilor, iar din punctul nostru de vedere este vital pentru Bucureşti să se producă o schimbare profundă. Singurul care poate să aducă această schimbare în bine este Nicuşor Dan. (...) Mi-aş dori să mergem în aceeaşi formulă şi la sectoare, singura condiţie - să avem şi cu cine să luăm această decizie. (...) Nu noi ne-am anunţat candidaţii la primăriile de sector'', a spus Orban.

Duminică, Alianţa USR PLUS a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, candidaţii la primăriile de sector din Bucureşti: Clotilde Armand - sectorul 1, Radu Mihaiu - sectorul 2, Ana Ciceală - sectorul 3, Simona Spătaru - sectorul 4, Alex Dimitriu - sectorul 5 şi Alexandru Gâdiuţă - sectorul 6. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Nicuşor Dan: Primarul general şi primarii de sectoare doresc distrugerea a sute de hectare de spaţii verzi

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.