COD GALBEN: 12-08-2020 ora 10 Intre 12 august, ora 12:00 – 12 august, ora 23:00Fenomene vizate se va semnala 12 august, ora 12:00 – 12 august, ora 23:00Fenomene vizate COD GALBEN: 12-08-2020 ora 18 Intre 18:40 si 19:30 se va semnala local averse ce vor depăși 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină in Județul Galaţi; COD PORTOCALIU: 12-08-2020 ora 18 Intre 18:40 si 19:40 se va semnala averse ce vor depăși 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului in Județul Mureş; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 18 Intre 18:25 si 19:30 se va semnala local averse ce vor depăși 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină in Județul Galaţi; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 18 Intre 18:15 si 19:15 se va semnala local averse ce vor depăși 20-25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină, descărcări electrice in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 18 Intre 18:05 si 19:00 se va semnala local averse ce vor depăși 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină in Județul Sibiu; COD GALBEN: 12-08-2020 ora 17 Intre 17:15 si 19:00 se va semnala averse ce vor depăși local 25...30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, grindină in Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat vineri, la Braşov, că există o deschidere la nivelul Guvernului de a sprijini proiecte ale autorităţilor locale privind mobilitatea urbană, inclusiv pe zona de transport feroviar uşor, menţionând că, perspectiva a fost deschisă prin OUG 1/2020, publicată recent în Monitorul Oficial.

"Există o deschidere - şi nu o spun de dragul vorbelor, ci şi practic - de a deschide noi orizonturi pentru ceea ce înseamnă transportul public de călători. Aici, Guvernul României a aprobat OUG 1/2020, recent publicată în MO, în care a deschis această perspectivă pentru autorităţile locale, inclusiv pe zona de tren metropolitan, urban, o formă de transport uşor, pentru a facilita transportul public de călători. Deci, există această posibilitate, perspectivă, cu atât mai mult cu cât două linii de finanţare - una legată de mobilitatea urbană, iar cealaltă de regenerare urbană vor fi puse la disponibilitatea autorităţilor locale", a spus Boloş într-o conferinţă de presă.

Ministrul a subliniat că astfel de proiecte vor putea fi finanţate şi prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, noul instrument financiar al UE.

Declaraţia ministrului Fondurilor Europene a venit în contextul în care primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, i-a solicitat oficial, în conferinţa de presă, sprijin pentru realizarea unor linii de transport de tren uşor spre zonele adiacente municipiului Braşov, menţionând că, săptămâna viitoare, o echipă a municipalităţii va merge la minister pentru a prezenta mai multe detalii în ce priveşte acest demers.

Cu acelaşi prilej, Marcel Boloş a felicitat Primăria municipiului Braşov, care este "harnică în accesarea de fonduri europene", arătând că, pe partea de mobilitate urbană, transport de călători, achiziţia de autovehicule, sunt deja în derulare proiecte în valoare de 300 milioane de lei.

Conform ministrului, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o în cursul dimineţii, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, prefectul Cătălin Văsii şi primari braşoveni, dar şi din judeţul Sibiu, au fost analizate trei proiecte, care ar urma să se realizeze cu fonduri europene.

"E vorba de alimentarea cu apă şi canalizare a judeţului, unde 13 UAT-uri, printre care şi municipiul Braşov şi 247.000 de locuitori sunt beneficiari (...), valoarea fiind de 180 de milioane de euro. Sigur că ne-am fixat o foaie de parcurs pentru că este un proiect extrem de mare, complex, cu impact asupra nivelului de trai al populaţiei din zonă şi sperăm ca, într-un viitor apropiat, să venim să semnăm contractul de finanţare", a precizat Boloş.

Al doilea proiect analizat este unul iniţiat împreună cu judeţul Sibiu, tot pe apă şi canalizare, unde ar fi vorba de 37.000 de locuitori şi o valoare de 26 milioane de euro, iar ultimul cel legat de colectarea deşeurilor, în valoare de 100 milioane de euro. "Am fixat şi pentru acesta o foaie de parcurs, astfel încât să ne îndreptăm cu paşi rapizi spre semnarea contractelor de finanţare", a punctat ministrul Fondurilor Europene.

Nu în ultimul rând, Boloş a menţionat că a vizitat Şcoala profesională Kronstadt, în sistem dual.

"România se află în plin proces de negociere cu CE pentru viitoarea perioadă de programare, iar unul dintre programele operaţionale căruia guvernul îi acordă o importanţă deosebită este cel de Educaţie şi ocupare, cu un buget propus de aproximativ 6 miliarde de euro, iar în cadrul negocierilor o axă importantă este cea privind învăţământul dual. Unde am putea avea o vizită mai bună decât în judeţul Braşov, unde, văzând exemplul de bune practici, să încercăm să-l transferăm la nivel naţional", a spus ministrul. AGERPRES/(A-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.