Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, propunerea legislativă prin care Ministerul Educaţiei asigură fiecărui elev sau cadru didactic, la cerere, un laptop sau o tabletă, conectate la internet.

În favoarea propunerii legislative au votat 103 senatori şi 26 s-au abţinut.

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive şi acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate şi (...) asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic şi fiecărui elev un dispozitiv laptop sau tabletă, conectat la internet pentru a putea participa la activităţile de e-learning", prevede actul normativ amendat de Senat.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, modifică Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 astfel încât "procesul educaţional să se poate desfăşura şi online".

"Votul dat astăzi de colegii senatori este istoric, pentru că marchează un pas uriaş pe care statul român îl face în direcţia asigurării soluţiilor digitale pentru fiecare copil care primeşte bursă socială şi pentru fiecare dascăl din România. Criza generată de pandemia de coronavirus a adus modificări uriaşe procesului de predare-învăţare, modificări pe care nu le putem ignora ca decidenţi şi datoria noastră, ca legiuitor, este să nu lăsăm niciun copil în afara procesului educaţional. (...) Aştept promulgarea urgentă a legii de către preşedintele ţării şi voi urmări aplicarea ei, atât acum, în acest an de criză, dar şi în anii care vor urma. Este clar că pregătirea directă, la clasă, va fi tot mai mult completată de componenta educaţională digitală", a afirmat, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, deputatul PSD Roxana Mînzatu, iniţiatoare a legii.

Deputatul PSD a criticat votul de abţinere al parlamentarilor PNL, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.

"În Camera Deputaţilor, PNL a votat cu abţinere acest proiect, fugind de responsabilitate şi evitând să dea ochii cu realitatea pe care o trăiesc sute de mii de copii din România, care nu au resursele necesare pentru achiziţia unei tablete sau a unui laptop în vederea pregătirii şcolare. În Senat, PNL a votat tot cu abţinere. Este ruşinos pentru orice ales al cetăţenilor să se abţină de la o astfel de lege, este un semn că nu le pasă de copiii din România reală, cei care au fost excluşi total din actul de educaţie pe parcursul lunilor din urmă, doar pentru că nu au avut dispozitive sau conexiune la internet. Acesta este PNL, aceasta este gândirea lor şi grija pe care o arată faţă de copiii vulnerabili ai României. Votul dat astăzi marchează deschiderea unei noi etape în învăţământul de stat, mai ales că de aici încolo toate guvernele vor fi obligate prin lege să vină în sprijinul copiilor cu posibilităţi materiale reduse şi să bugeteze, an de an, dotări digitale pentru aceştia, dar şi pentru toţi dascălii", a adăugat Mînzatu. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.