COD GALBEN: 11-07-2020 ora 13 Intre 12 iulie, ora 06:00 – 12 iulie, ora 18:00Fenomene vizate se va semnala 12 iulie, ora 06:00 – 12 iulie, ora 18:00Fenomene vizate COD GALBEN: 11-07-2020 ora 20 Intre 20:45 si 22:00 se va semnala ploi cu caracter de aversă care vor cumula local 20...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului. in Județul Satu Mare;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul ceremoniei de dezvelire şi binecuvântare a bustului Papei Francisc.

"Salut iniţiativa Arhiepiscopiei Romano-Catolice, a Nunţiaturii Apostolice şi a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti de a oferi publicului imaginea Sfântului Părinte Papa Francisc, ca o amintire a căldurii mesajului său către români şi umanitate, apel de iubire şi credinţă. (...) Bustul pe care-l inaugurăm astăzi nu este un monument, căci el nu rememorează trecutul. Mai degrabă ne aflăm într-un loc al întâlnirii cu noi înşine şi cu celălalt, pentru a simţi şi învăţa că, aşa cum spunea Sfântul Părinte, 'noi aparţinem unii altora, iar fericirea personală se realizează făcându-i fericiţi pe ceilalţi'", se arată în mesajul şefului statului care a fost transmis de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Preşedintele Iohannis a amintit de vizita de stat, pastorală şi ecumenică de anul trecut a Papei Francisc în România, desfăşurată sub îndemnul 'Să mergem împreună!', arătând că aceasta are o semnificaţie majoră pentru relaţiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea din acest an a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.

"În faţa provocărilor contemporane, cetăţenii români au primit vizita Sanctităţii Sale ca pe o încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptăţii şi la o lume a iubirii dintre oameni. Beatificarea la Blaj a episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, săvârşită pe istorica Câmpie a Libertăţii, a consacrat izbânda societăţii noastre împotriva 'unui sistem ideologic tiran şi coercitiv în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale persoanei umane'. În contextul provocărilor şi crizelor lumii contemporane, acum un an, la Bucureşti, la Şumuleu-Ciuc, la Iaşi şi la Blaj, Papa Francisc a chemat umanitatea la solidaritate şi la depăşirea fracturilor economice şi sociale. România, 'Grădina Maicii Domnului', aşa cum o botezase cu două decenii înainte Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, a fost locul ales de către Sfântul Părinte pentru a pleda pentru o societate care să-i cuprindă pe toţi membrii săi, oferindu-le şansa unei contribuţii creative, participative şi solidare la construirea binelui comun", se mai arată în mesajul şefului statului.

Bustul dedicat Papei Francisc a fost realizat de artistul plastic Darie Dup şi a fost dezvelit, marţi, în Capitală. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.