COD GALBEN: 11-07-2020 ora 13 Intre 12 iulie, ora 06:00 – 12 iulie, ora 18:00Fenomene vizate se va semnala 12 iulie, ora 06:00 – 12 iulie, ora 18:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale la nivelul celor locale, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate joi în şedinţa de Guvern, a anunţat, vineri, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
 


"Un act normativ adoptat în şedinţa de guvern de ieri reprezintă o adevărată revoluţie în domeniul proiectelor de infrastructură derulate cu fonduri europene. Astfel, Ministerul Fondurilor Europene a propus şi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care permite transferul proiectelor de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local de la autorităţile centrale la nivelul autorităţilor locale. Este o soluţie aşteptată, cerută de foarte mult timp de către autorităţile locale care asistau neputincioase la modul în care unele rute de transport cu trafic intens, pur şi simplu, aglomerau comunităţile locale, aglomerau infrastructura de transport local la nivelul unor localităţi, fără a putea interveni pentru modernizarea, extinderea sau reabilitarea acestor infrastructuri", a explicat Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă, la Palatul Victoria.

El a evidenţiat că, prin această OUG, autorităţile locale vor avea posibilitatea să preia în gestiune şi execuţie proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, fie prin autoritatea locală, fie prin asociaţii de dezvoltare intercomunitară, pentru dezvoltarea şi execuţia unor lucrări pe infrastructura de interes naţional. Astfel, drumuri naţionale, centuri ocolitoare care nu erau până în prezent în grafic de execuţie la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor putea fi transferate autorităţilor locale şi executate în gestiunea acestora, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, acestea să revină în administrarea CNAIR.

"Prin acest mecanism, se rezolvă o problemă acută a Programului Operaţional Infrastructură Mare, respectiv un risc de dezangajare de peste două miliarde de euro, tocmai pentru că sunt proiecte care au întârziat, nu au fost pregătite suficient de către guvernările anterioare - din lipsă de interes, din lipsă de competenţă - şi acum acestea au posibilitatea să fie transferate la nivel local, unde există voinţă şi interes major pentru realizarea acestora şi vor putea fi realizate, astfel încât România să nu piardă banii europeni", a menţionat Ionel Dancă.

El a precizat că, în cadrul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, au fost introduse modificări în ceea ce priveşte decontarea unor cheltuieli, în special pentru zona de cercetare.

"Cu acordul Comisiei Europene, în cadrul proiectelor de cercetare vor putea fi decontate cheltuieli de până la 75% cu achiziţia echipamentelor, în primul an de derulare a proiectului. Aceste cheltuieli erau până în prezent decontate ulterior desfăşurării unor etape din cadrul proiectului. Nu puteau fi decontate în prima etapă. Este o modificare importantă care grăbeşte şi facilitează derularea proiectelor de cercetare", a arătat şeful Cancelariei premierului. AGERPRES/ (A- autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Dancă: Memorandum privind implementarea SURE, adoptat de Guvern; România poate avea acces la 5 miliarde de euro 

 

VIDEO Dancă: Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, prelungită, dacă aceasta expiră în perioada stării de alertă 

 

VIDEO Coronavirus/Dancă: Persoanele care vin din ţări cu risc scăzut de răspândire a infecţiilor, exceptate de la măsura izolării 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.