COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul are în lucru un program de relansare economică în care va pune accent pe "încurajarea investiţiilor, a capitalului autohton şi asigurarea funcţionalităţii instituţiilor care asigură o piaţă liberă şi corectă pentru companiile de pe piaţa românească", afirmă prim-ministrul Ludovic Orban, joi, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Întreprinzătorilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul subliniază în mesajul său că anul acesta reprezintă "o adevărată piatră de încercare" pentru antreprenoriatul românesc, ţinând cont de efectele pandemiei în plan economic, dar cu siguranţă va însemna şi "o schimbare semnificativă" de abordare la nivel guvernamental faţă de mediul antreprenorial.

"Chiar din perioada în care pericolul COVID-19 a impus suspendarea activităţii în domenii vitale pentru economie, am fost conştienţi că relansarea post-pandemică este foarte importantă pentru viitor. Pe lângă măsurile care s-au impus în plan sanitar, am mers în paralel şi cu măsuri active care să vină în sprijinul companiilor din România, cu precădere în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, iar acum avem în lucru un program de relansare economică în care vom pune accent pe încurajarea investiţiilor, a capitalului autohton şi asigurarea funcţionalităţii instituţiilor care asigură o piaţă liberă şi corectă pentru companiile de pe piaţa românească", afirmă Orban.

Premierul adaugă că Guvernul are încredere în potenţialul mediului antreprenorial din România şi este decis să fructifice toate oportunităţile care oferă ţării perspectiva dezvoltării economice.

"Proiectele mari de infrastructură, pe care le considerăm absolut necesare pentru atragerea investiţiilor, sunt prioritare şi le vom sprijini în următorii doi ani alocând resurse masive de la buget acolo unde este nevoie. Deopotrivă, ca guvern liberal, susţinem iniţiativa privată şi spiritul întreprinzător, pentru care vom încerca să mobilizăm toate resursele financiare care vin de la nivel european, cu un program cât mai amplu de granturi care să fie acordate întreprinderilor mici şi mijlocii", afirmă Orban.

Totodată, şeful Executivului subliniază importanţa educaţiei antreprenoriale.

"România are nevoie de iniţiativa privată, pentru că ea înseamnă o şansă de succes atât la nivel individual, dar şi un element esenţial pentru o economie prosperă la nivel naţional. Educaţia antreprenorială este foarte importantă, iar şcoala consider că trebuie să îşi asume cât mai rapid un rol în acest sens. O Românie antreprenorială trebuie să se bazeze pe oameni, pe cetăţeni cu iniţiativă economică, pe cetăţeni responsabili, care au un comportament economic corect, care evoluează în carieră, în profesie, care se perfecţionează, care au flexibilitatea de a se adapta în funcţie de cererile de pe piaţa muncii şi care sunt oamenii care stau pe propriile picioare", afirmă el.

Premierul îi încurajează pe românii cu spirit antreprenorial şi le transmite "să aibă încredere în potenţialul lor".

"Le urez tuturor întreprinzătorilor succes în afaceri şi să reuşim dezvoltarea economică bazată pe iniţiativa individuală, pe inovare, pe cunoaştere, pe transfer de tehnologie, pe creşterea competitivităţii, pe internaţionalizarea afacerilor, pe digitalizarea companiilor", conchide Orban. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.