Premierul Ludovic Orban a susţinut miercuri că suspendarea, pentru doi ani, a înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale este unul dintre proiectele ''născute din mintea extrem de sinuoasă a unor parlamentari PSD'', precizând că statul este în procedură de listare a Hidroelectrica pe Bursă.
"Ştiţi, vă aduceţi aminte: 'Ce vrăji a mai făcut nevasta mea?'. Cam aşa e: ce năzdrăvănii a mai scos majoritatea parlamentară condusă de PSD? Nu cunosc conţinutul acestui proiect legislativ. Trebuie să citesc proiectul de lege, trebuie să vă spun sigur că îl vom ataca la Curtea Constituţională. Şi nu este singurul proiect legislativ care este născut din mintea extrem de sinuoasă a unor parlamentari PSD, sunt foarte multe astfel de proiecte", a declarat Ludovic Orban, care a efectuat o vizită la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi.
În acest context, el a amintit de situaţia unor companii care au nevoie de capital prin privatizare.
"Noi suntem în negocieri pentru dezvoltarea capacităţii CEC prin posibila intrare a unui investitor instituţional (...). Suntem în cursul realizării unor proceduri de listare la Bursă a altor companii pe care le pregătim. Cum să nu listezi companii pe Bursă? Cum să nu gândeşti că privatizarea poate fi o soluţie de revitalizare a unor companii care nu funcţionează? Adică, dacă o companie intră în insolvenţă, în cursul procedurii, şi există un posibil cumpărător, nu poate să cumpere compania respectivă şi o lăsăm să intre în faliment? Sincer, nu cunosc, repet, proiectul de lege, dar din ceea ce-mi spuneţi chiar mi se pare o aberaţie şi, cu siguranţă, îl vom ataca la Curtea Constituţională ", a susţinut premierul.
În cadrul vizitei, şeful Executivului a avut întâlnire cu conducerea combinatului şi a asistat la ceremonia de semnare a mai multor memorandumuri de colaborare, unul dintre ele fiind între Liberty SA Galaţi şi Romgaz SA.
Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19
De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |