Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că turismul este un domeniu a cărui redresare îi preocupă pe guvernanţi, fiind analizate mai multe variante de sprijin.
"Am transmis la Sibiu mesajul clar de susţinere al Guvernului României. Turismul este o ramură a cărei redresare ne preocupă şi cu privire la care sunt în analiză posibilităţi de sprijin atât cu fonduri guvernamentale, cât şi cu fonduri europene. Este limpede, însă, că România trebuie să garanteze condiţii sigure atât pentru turişti, cât şi pentru operatori şi de aceea Executivul identifică paşi care să garanteze relansarea economică, dar şi siguranţa oamenilor", a scris Raluca Turcan duminică, pe contul său de Facebook.
Vicepremierul precizează că a avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, cu preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, Alin Chipailă, precum şi cu specialişti din domeniul organizării de evenimente şi al agenţiilor de turism, despre problemele cu care se confruntă în contextul COVID-19.
"Evident, o parte dintre subiecte sunt deja în analiza Guvernului României, iar veştile, garantat, vor fi bune la momentul în care vom finaliza schemele de sprijin. Sunt, însă, şi elemente asupra cărora voi propune o consultare mai largă, de ce nu, chiar la Sibiu. În condiţii categorice de legalitate şi siguranţă vom organiza aici, în următorul interval, cu participarea responsabililor guvernamentali direcţi, încă o dezbatere care să permitâ unui număr mai mare de operatori să ne ofere puncte de vedere cu privire la măsurile din domeniul turistic", se mai arată în postare. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.