Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a afirmat, miercuri, că judecătorii Curţii Constituţionale "pun în pericol" funcţionarea statului român prin decizia care priveşte prelungirea mandatelor aleşilor locali şi data alegerilor, susţinând că este "absolut necesar" ca decizia CCR să specifice "în clar" că organizarea localelor rămâne atributul Guvernului.

"Decizia de azi a CCR este o nebunie! Pentru a doua oară, în mai puţin de o lună, judecătorii Curţii Constituţionale pun în pericol funcţionarea statului român! În jurul datei de 20 iunie vor expira mandatele aleşilor locali - alegerile din 2016 au avut loc pe 5 iunie, iar mandatele s-au preluat la distanţă de câteva zile - situaţie fără precedent care pune în pericol funcţionarea administraţiei publice locale. Practic, în doar 17 zile, încetează toate mandatele aleşilor locali. Prin urmare, este absolut necesar ca decizia Curţii să specifice în clar că organizarea alegerilor locale rămâne atributul Guvernului, conform Constituţiei şi a legilor în vigoare! Decizia Curţii stabileşte clar şi fără echivoc că Guvernul este cel care decide data alegerilor, deoarece el este şi cel care organizează alegerile", a scris Turcan, pe Facebook.

În opinia sa, PNL a obţinut o "victorie de etapă", demonstrând că Parlamentul reglementează cu "încălcarea legii şi a Constituţiei".

"Autosesizarea Curţii Constituţionale cu privire la OUG 44/2020 este fără precedent. Guvernul a acţionat corect pentru a soluţiona o problemă urgentă şi excepţională care nu suferă amânare, respectiv prevenirea încetării mandatelor aleşilor locali. Nu pentru că aşa a dorit Guvernul PNL, ci pentru că criza generată de pandemie nu ne-a oferit altă posibilitate! Toate celelalte state europene afectate de pandemie şi care se aflau în an electoral au amânat alegerile pentru a-şi proteja cetăţenii", a susţinut vicepremierul.

Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.