Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că, în contextul epidemiei de coronavirus, copiii au făcut eforturi extraordinare şi s-au adaptat şcolii online, înţelegând astfel că educaţia rămâne la fel de importantă în tot acest timp.
"Dragi copii, anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite, întrucât trebuie să facem faţă cu toţii, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol. Ştiu cât de greu v-a fost în aceste luni departe de colegi, de prieteni, de activităţile pe care le făceaţi zilnic cu plăcere. Aţi făcut eforturi extraordinare şi v-aţi adaptat şcolii online înţelegând astfel că educaţia rămâne la fel de importantă în tot acest timp. Vă mulţumesc pentru că aţi fost înţelegători şi că i-aţi protejat pe cei dragi, pe părinţi, şi mai ales pe bunici, care sunt cei mai vulnerabili în faţa bolii", a afirmat Iohannis într-un mesaj video pe Facebook, cu ocazia Zilei Copilului.
El le-a urat mult succes celor care vor susţine curând examenul de evaluare naţională şi bacalaureat.
"Anul acesta condiţiile în care se vor desfăşura examenele sunt diferite, dar sunt convins că vă veţi descurca foarte bine. Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici şi că nu veţi lăsa nimic să stea în calea ambiţiilor voastre. Dragi copii, prin respectarea regulilor sanitare, fiţi aliaţii mei în această luptă împotriva virusului şi vă asigur că împreună vom depăşi cu bine această perioadă. La mulţi ani cu multe bucurii!", a mai spus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Cătălin Alexandru, imagine: Administrația Prezidențială, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |