Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, marţi, că este necesar ca în relaţia româno-ungară să fie readus "climatul de încredere şi respect reciproc", făcând apel, totodată, la "reţinere şi discernământ".
"România este profund interesată să ieşim din logica provocărilor şi a confruntării şi propunem crearea premiselor conturării unei relaţii româno-ungare constructive civilizate, moderne, pragmatice, europene. Este nevoie să readucem în relaţia bilaterală climatul de încredere şi respect reciproc. De aceea, între noi există o relaţie foarte bună pe care am construit-o cu multă vreme în urmă, aşa încât să putem să conferim relaţiei bilaterale o traiectorie corespunzătoare Parteneriatului nostru strategic. Ne dorim o abordare pozitivă a relaţiei cu Ungaria, ca buni vecini. Ne dorim să acţionăm împreună în baza principiilor din Tratatul politic din 1996, în baza Declaraţiei de Parteneriat strategic româno-ungar pentru Europa Secolului XXI, din 2002. De aceea, am făcut şi facem apel la reţinere, la discernământ şi pledăm - în special în actualul context, care este marcat de efectele nocive ale crizei de COVID-19, care afectează toţi cetăţenii statelor noastre - pentru implicare deplină şi reală în construirea unei relaţii de bună vecinătate şi de Parteneriat strategic autentic", a arătat Aurescu, în cadrul unei conferinţe de presă comune, cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, aflat în vizită la Bucureşti.
Ministrul român de Externe a declarat că a avut o discuţie "foarte substanţială" cu privire la relaţia bilaterală. El a adăugat că, "în pofida momentelor tensionate care s-au desfăşurat în ultima perioadă", MAE român "s-a abţinut să reacţioneze", având ca scop detensionarea acestora. Totodată, Aurescu a subliniat că "o logică de parteneriat" evită "cu orice preţ, şi mai ales în momentele critice", escaladarea.
"Este o vizită care are loc într-o perioadă sensibilă în această relaţie bilaterală şi, aşa cum i-am mărturisit domnului ministru, am fost la început reticent cu privire la organizarea acestei vizite acum, pentru că suntem la zece zile până la ziua semnării Tratatului de la Trianon, 4 iunie, care are semnificaţii diferite pentru România şi, respectiv, pentru Ungaria. De asemenea, în ultima perioadă, au existat o serie de momente tensionate la nivelul relaţiei bilaterale. Şi, de asemenea, suntem într-un context excepţional şi anume al stării de alertă în România", a spus Aurescu.
El a lansat un apel "pentru evitarea deteriorării nejustificate a relaţiei bilaterale" şi "dezvoltarea unor relaţii fireşti de bună vecinătate", în care să prevaleze dialogul şi respectul reciproc.
"Un prim semnal concret al dorinţei părţii ungare de a adopta o atitudine constructivă în ţara noastră este ca în perioada imediat următoare - aşa cum i-am spus direct, sincer, domnului ministru - este ca oficialii din Ungaria prezenţi pe teritoriul României să nu facă declaraţii publice contrare spiritului Parteneriatului nostru strategic, în aşa fel încât să respectăm logica acestui Parteneriat strategic, a Tratatului politic de bază, manifestând, în acelaşi timp, respect pentru ordinea constituţională din România. Orice fel de astfel de declaraţii, în contextul acestei perioade, care marchează până la 4 iunie aniversarea sau comemorarea Tratatului de la Trianon, vor duce la deteriorarea relaţiei bilaterale şi noi nu ne dorim acest lucru", a evidenţiat Bogdan Aurescu.
Potrivit acestuia, în cadrul discuţiilor, a fost abordată şi semnificaţia datei de 4 iunie, explicând ă pentru România "Tratatul de la Trianon nu înseamnă decât consfinţirea juridică la nivelul relaţiilor internaţionale a actului de importanţă cu adevărat primordială al Marii Uniri" de la 1 Decembrie 1918, prin exercitarea dreptului de autodeterminare al naţiunii române, care pentru ţara noastră reprezintă momentul principal, de referinţă al creării statului unitar modern.
"Nu contestăm dreptul suveran al Ungariei de a stabili modalităţi de sărbătorire sau de comemorare a evenimentelor istorice semnificative pentru statul şi poporul ungar, doar că pentru noi acest moment are o altă semnificaţie. Este o semnificaţie secundară faţă de semnificaţia lui 1 Decembrie 1918. Prin urmare, interpretarea diferită a faptelor istorice este posibilă, dar este necesar să depăşim confruntarea generată de această interpretare diferită a faptelor istorice, să privim spre viitor, în spiritul secolului XXI, să cooperăm într-un spirit european, modern, pragmatic, în folosul generaţiilor prezente şi viitoare", a mai spus ministrul român. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, Imagine: Ministerul Afacerilor Externe, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
VIDEO Szijjarto l-a invitat pe Bogdan Aurescu să efectueze o vizită oficială în Ungaria
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |