Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PNL este un partid a cărui forţă stă nu doar într-un trecut valoros, ci şi într-un prezent al responsabilităţii şi va continua să reconstruiască economia românească, pe principii sănătoase şi europene, a afirmat duminică prim-vicepreşedintele liberal, Raluca Turcan.

"Sărbătorim cei 145 de ani ai Partidului Naţional Liberal cu mândria de a guverna România într-un prezent deloc blând cu oamenii. 'Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi', spunea Ionel I. C. Brătianu. Găsim în aceste cuvinte cea mai preţioasă lecţie de politică pe care o poate urma un partid: aceea de a-şi transforma trecutul în 'cel mai bun profet al viitorului', astfel încât generaţiile de acum şi cele următoare să se poată regăsi în proiectul liberal şi european al României", a scris vicepremierul Turcan pe Facebook.

Ea susţine că PNL va reuşi o a doua modernizare a României.

"PNL este astăzi un partid a cărui forţă stă nu doar într-un trecut valoros, ci într-un prezent al responsabilităţii asumate faţă de întreaga societate: tineri, seniori, companii, comunităţi, oameni aflaţi în nevoie. Vom trece peste greul acestei perioade, împreună. Partidul Naţional Liberal va continua să reconstruiască economia românească, pe principii sănătoase şi europene, aşa cum au făcut şi înaintaşii noştri. Mai mult, vom reuşi o a doua modernizare a României având alături de noi societatea civilă, mediul de afaceri, tinerii şi pe toţi cei care vor să pună umărul ca să avem o ţară exact aşa cum ne-o dorim. La mulţi ani, PNL!", a mai scris Turcan. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.