Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat că în maxim o lună va fi încheiat contractul cu uzina IAR Craiova privind modernizarea avioanelor IAR 99 şi upgradarea avioanelor Şoim.

"Domnule prim-ministru, aşa cum ne-am angajat atunci când am fost împreună în vizită la IAR Craiova, am finalizat tot ceea ce a însemnat documentaţia tehnică pentru a putea să începem procedura de achiziţie a modernizării avioanelor IAR 99 şi de upgradare a avioanelor Şoim şi în felul acesta aşteptăm uzina de la Craiova să vină cu propunerea tehnică şi financiară. Sperăm ca în nu mai mult de o lună de zile să încheiem contractul. Are o alocare financiară, prima etapă - 60 de milioane de euro, a doua etapă - aproximativ 40 de milioane de euro, ca atare, uzina de la Craiova are toate şansele să reintre în partea aceasta de relevanţă a industriei de apărare româneşti ", a declarat Ciucă, joi, în cadrul şedinţei de Guvern.

 

 

Premierul s-a declarat convins că şi celelalte proiecte de revitalizare a industriei de apărare româneşti vor continua.

Ministrul Apărării a explicat că în cursul zilei de joi a avut o întâlnire cu liderii de sindicat din industria de apărare.

"Am discutat cu dumnealor toate aceste aspecte, atât problemele dumnealor, cât şi nevoile şi cerinţele noastre, dar cred că tot ceea ce am discutat cu domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, s-a realizat până în momentul de faţă şi că putem să mergem mai departe cu speranţe că industria de apărare din România se va reabilita", a spus Ciucă. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, Imagine: Guvernul României, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Orban: Astăzi, Insula Belina va reveni în administrarea statului

 

Coronavirus/Guvernul urmează să aprobe distribuirea de măşti de protecţie către persoanele vulnerabile

 

Turcan: Raportul privind starea de urgenţă va fi finalizat, sperăm noi, până la finalul săptămânii viitoare

 

Guvern: Sistemul de garantare pentru companii cu cifră de afaceri peste 20 de milioane euro, în primă lectură

 

Boloş: Pe 4 iunie începe distribuţia pachetelor de igienă corporală, iar pe 15 iunie, a pachetelor alimentare

 

Ciucă: Nivelul de 2% din PIB alocat Apărării trebuie să se regăsească din ce în ce mai mult în industria românească

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.