COD GALBEN: 02-06-2020 ora 16 Intre 16:30 si 17:30 se va semnala local - grindină de mici dimenisiuni, descărcări electrice, averse care vor cumula 15-25 l/mp in Județul Alba, Județul Sibiu; COD GALBEN: 02-06-2020 ora 16 Intre 16:25 si 17:30 se va semnala local - frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni in Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Europei în care susţine că timpurile pe care le trăim ne demonstrează că uniţi suntem mai puternici şi numai împreună putem să depăşim provocările venite din zona securităţii, din domeniul medical sau economic.

"Timpurile pe care le trăim ne demonstrează că uniţi suntem mai puternici şi numai împreună putem să depăşim provocările venite din zona securităţii, din domeniul medical sau economic. Voinţa şi efortul comun al tuturor statelor din cadrul Uniunii Europene vor duce, cu siguranţă, la depăşirea acestei crize şi la câştigarea luptei împotriva virusului care a pus stăpânire pe întreaga planetă. În 2020, vechile şi noile state din Comunitatea Europeană au primit un semnal puternic de la Bruxelles: vom susţine cu toate eforturile posibile dezvoltarea economică post SARS-CoV-2! Sume importante sunt disponibile şi vor fi utilizate inclusiv de Guvernul României pentru reconstruirea economiei afectată de pandemie", spune Nicolae Ciucă.

Potrivit ministrului, ziua de 9 mai reprezintă un moment istoric cu trei valenţe, cu trei mărturii ale istoriei pe care noi, românii, le preţuim şi ni le amintim, el exprimând pe această cale aprecierea şi recunoştinţa românilor pentru veteranii de război, supravieţuitori ai luptelor de acum 75 de ani.

"În 1877, la 9 mai se marca un moment crucial pentru istoria modernă a României. Declararea Independenţei de Stat a reprezentat încununarea idealurilor seculare ale poporului român de a fi stăpân pe propriul destin. (...) Mi-aş dori ca această minunată zi a declarării independenţei de stat să fie sărbătorită cum se cuvine, la fel cum alte state cu o democraţie consolidată îşi aniversează independenţa de stat, o dată istorică importantă, o cumpănă pentru evoluţia şi istoria oricărei ţări! O victorie importantă care nu putea fi obţinută fără sacrificiul Armatei României! În anul 1945, cu sacrificii umane imense, Coaliţia Naţiunilor Unite punea capăt celui mai devastator conflict planetar din istoria omenirii. Semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei, la 9 mai, avea să devină o zi cu o mare încărcătură simbolică pentru umanitate, prilej de rememorare şi cinstire a eroilor unei generaţii greu încercate. Cu grele sacrificii, cu suferinţe şi sacrificiu de sine, ostaţii români au luptat în teribilele încleştări ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în campania din Est, apoi în cea de eliberare a teritoriului naţional şi, în final, în luptele purtate în campania din Vest. Aduc un omagiu pios tuturor celor căzuţi la datorie, în numele României, în acest cumplit război", arată Ciucă.

El spune că la 75 de ani de la respectivele momente istorice, omenirea este din nou ameninţată de un duşman puternic: virusul SAR-CoV-2.

"La 75 de ani de atunci, omenirea este din nou ameninţată din nou de un duşman puternic, perfid, dar, de această dată, nevăzut: virusul SARS-CoV-2. În această luptă inegală au fost infectaţi, până astăzi, aproape patru milioane de oameni pe întreg globul şi şi-au pierdut viaţa peste 270.000 de pacienţi. Nu există în războiul pe care îl purtăm cu virusul armate care să îşi aşeze efectivele în dispozitive, nu pot fi angajate tactici şi strategii combative convenţionale. Însă ceea ce putem face acum, la fel ca acum 75 de ani, este să fim uniţi în faţa ameninţării, să construim împreună, din nou, un front comun, să contribuim cu toţii, la nivel individual, naţional şi prin colaborarea între state la eforturile de stăvilire a efectelor pandemiei, pentru a învinge în acestă luptă care va marca generaţia noastră", mai arată Ciucă.

Ministrul mai spune că ziua de 9 mai este şi data care marchează unitatea europeană, el afirmând că Europa a fost unită de un proiect economic: Planul Schuman.

"Astăzi, 9 mai 2020, ne amintim de trei date istorice: Independenţa de Stat a României, încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Însă, cu certitudine, fără eroii acestor zile, fără medicii şi personalul medical al României, civili şi militari deopotrivă, fără dedicarea adevăraţilor militari, mulţi dintre români nu ar fi avut ocazia să privească, cu încredere şi speranţă, spre viitor!", încheie Nicolae Ciucă. AGERPRES/(AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Ziua Europei 

 

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: În confruntarea cu pandemia, România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere

 

Bogdan Aurescu, despre Ziua Europei: Valoarea construcţiei europene constă în solidaritate 

 

Mihai Tudose: La 70 de ani distanţă, UE trece prin cea mai grea perioadă de încercare 

 

Ciolacu, de Ziua Europei: Ne dorim o Românie puternică în UE; trebuie să ne asumăm rolul pe care îl merităm cu adevărat 

 

Dăncilă: Sunt sigură că proiectul european va continua să se dezvolte, să inspire naţiuni şi generaţii

 

Marian Petrache: Sărbătorim Ziua Europei în poate cea mai neagră criză globală; ne vom reveni 

 

Angel Tîlvăr: Aderarea efectivă a României la Schengen trebuie să fie o prioritate a UE 

 

Rozalia Biro: Mai mult ca oricând avem nevoie de o Europă unită

 

Orban - mesaj de Ziua Europei: Putem depăşi criza pandemică dacă şi celelalte ţări o vor depăşi 

 

USR: Uniunea Europeană se confruntă azi cu o provocare a cărei rezolvare stă în solidaritate 

 

Dan Barna: UE trece printr-o perioadă dificilă, îi sunt testate viteza de reacţie, solidaritatea

 

Tomac - mesaj de Ziua Europei: În aceste vremuri grele e datoria noastră să ne păstrăm neclintite valorile

 

Ministrul Culturii: De 9 mai, celebrăm pacea, unitatea şi diversitatea culturală a tuturor statelor membre UE

 

* Raluca Turcan: Europa nu va mai fi la fel ca înainte de pandemie, dar Europa unită e o realizare indiscutabilă

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.