Reprezentanţii organizaţiei judeţene PSD Sibiu au anunţat, joi, că vor contesta la Ministerul Sănătăţii şi, dacă va fi nevoie, şi în instanţă, organizarea concursului pentru postul de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), singura unitate unde sunt trataţi pacienţii adulţi cu COVID-19, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui liberal al Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, PSD o acuză pe aceasta că "ignoră ilegalităţile comise în cazul organizării concursului pentru funcţia de manager al SCJU".
"Vom contesta decizia dumneavoastră de a ignora ilegalităţile comise în cazul organizării concursului pentru funcţia de manager al SCJU Sibiu la Ministerul Sănătăţii, vom semnala toate aspectele de nelegalitate, iar dacă nu se va ţine cont nici de această dată de respectarea legii, vom acţiona în instanţă pentru anularea concursului şi pentru tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de abuz în funcţie", se arată în comunicatul celor de la PSD.
Reprezentanţii PSD Sibiu susţin că Daniela Cîmpean ar fi apropiată de Liliana Coldea, pe care a reprezentat-o ca avocat într-un proces pe care aceasta l-a pierdut.
"Ştim că aveţi relaţii foarte bune cu doamna Coldea, din moment ce aţi reprezentat în instanţă spitalul CF pe care dânsa îl conducea în procesul de revendicare a pavilionului principal. Din păcate, dumneavoastră aţi reprezentat spitalul atât de bine, încât acesta a pierdut definit pavilionul respectiv", acuză cei din PSD Sibiu.
Social-democraţii sibieni spun că preşedintele CJ a selectat în comisia de concurs două persoane care nu îndeplineau cerinţele, una dintre acestea fiind prietenă cu candidata la funcţia de director, fiind mama unui copil botezat de Liliana Coldea. Aceasta conduce Spitalul CF, singura unitate medicală închisă în judeţul Sibiu din cauza cazurilor de COVID-19.
"Pentru a fi sigură de rezultat, aţi selectat în comisia de concurs mama copilului botezat de doamna Coldea. Este legal sau moral lucrul acesta, doamna Cîmpean? Mai mult decât atât, la Spitalul CF sunt carenţe de management extrem de grave, foarte multe zone sunt insalubre, iar spitalul a fost închis datorită faptului că nu s-au respectat procedurile, iar personalul medical a fost infectat cu COVID-19. Aceste fapte o descalificau din start pe doamna Coldea din cursa pentru şefia spitalului judeţean", se precizează în comunicatul PSD Sibiu.
În urmă cu o zi, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a arătat, într-un comunicat de presă, că ea consideră "nepotrivită" acuzaţia lansată de PSD, însă nu a făcut referire la cei doi membri din comisia de concurs care ar fi fost numiţi în mod ilegal, ca să o avantajeze pe Liliana Coldea.
"Existenţa, acolo (în spital - n.r.), a unei echipe de management profesioniste este esenţială, mai ales în aceste zile grele. Este nevoie, mai mult ca oricând, ca eforturile noastre ca oameni politici să fie îndreptate spre găsirea unor soluţii la criza pe care o traversăm şi spre susţinerea sistemului medical. Însă găsesc că este cu totul nepotrivit, dacă nu chiar iresponsabil, ca o suspiciune de nelegalitate în ceea ce priveşte concursul de manager pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă să apară în spaţiul public înaintea unei minime verificări, în condiţiile în care nivelul de încredere în serviciile medicale este astăzi esenţial pentru a face faţă situaţiilor critice în care ne aflăm. Totodată, nu este nici rolul meu şi nici nu vreau să fiu în situaţia de a vă învăţa cum să analizaţi legislaţia incidentă cu privire la cine are atribuţii de verificare a legalităţii concursului şi de anulare a acestuia. Este păcat că, după atâţia ani de prezenţă în Consiliul Judeţean, continuaţi să faceţi publice cereri fără o documentare juridică serioasă, părând, în continuare, a nu înţelege că rolul nostru de aleşi ai sibienilor este acela de a construi ceva şi nu de a distruge ceea ce avem. Îmi doresc foarte mult ca Sibiul să devină un exemplu şi în ceea ce priveşte rolul constructiv al opoziţiei. Vă las plăcerea de a ne uimi", a spus, miercuri, preşedintele CJ Sibiu.
Singurul candidat înscris la concursul de manager al SCJU din Sibiu este Liliana Coldea, care a şi fost declarată câştigătoare. Actualul manager, Cornel Benchea, a anunţat că nu mai doreşte să candideze pentru un nou mandat, din motive personale.
Ministerul Sănătăţii trebuie să decidă până pe 9 mai cine va fi managerul SCJU, singurul unde sunt trataţi pacienţii adulţi cu COVID-19,a precizat, joi, pentru AGERPRES, Cornel Benchea.
"Eu sunt manager până în 9 mai, inclusiv", a explicat Cornel Benchea.
Întrebat ce urmează în ceea ce o priveşte pe Liliana Coldea, Benchea a precizat: "Să fie numită de Minister. Ministerul ştie de poveste, noi am trimis hârtiile acolo." AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |