COD GALBEN: 28-09-2020 ora 11 Intre 28 septembrie, ora 18:00 - 29 septembrie, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la videoconferinţa Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este cea de-a patra videoconferinţă pe această temă a liderilor statelor şi guvernelor din Uniunea Europeană.

La videoconferinţa din 26 martie membrii Consiliului European au convenit că sunt necesare o strategie coordonată de ieşire, un plan de redresare cuprinzător şi investiţii fără precedent. Liderii i-au însărcinat pe preşedintele Consiliului European şi pe preşedintele Comisiei Europene să pregătească o foaie de parcurs şi un plan de acţiune care să asigure bunăstarea tuturor europenilor şi să permită revenirea UE la o creştere solidă, durabilă şi favorabilă incluziunii, bazată pe o strategie verde şi digitală.

Această foaie de parcurs a fost prezentată pe 15 aprilie. În document se arată că momentul oportun pentru a relaxa măsurile de izolare ar trebui să se bazeze pe o serie de criterii precum: diminuarea semnificativă şi stabilizarea răspândirii bolii pe o perioadă îndelungată; existenţa unor capacităţi suficiente în cadrul sistemului de sănătate, ţinând seama, de exemplu, de rata de ocupare a secţiilor de terapie intensivă şi de disponibilitatea cadrelor sanitare şi a materialului medical; o capacitate adecvată de monitorizare, inclusiv capacitatea de testare la scară largă pentru a detecta şi a izola rapid persoanele infectate, precum şi capacitatea de localizare şi de urmărire.

Comisia şi Consiliul au mai subliniat, în foaia de parcurs, că, deşi calendarul şi modalităţile de ridicare a măsurilor de izolare diferă de la un stat membru la altul, este nevoie de un cadru comun, de o abordare europeană. Acest cadru comun ar trebui să fie bazat pe coordonarea dintre statele membre şi pe notificarea UE în momentul ridicării restricţiilor.

Foaia de parcurs prezentată de cele două instituţii la 15 aprilie are caracter de recomandare pentru statele membre şi a fost adoptată în condiţiile în care unele ţări membre, printre care Austria, Spania, Danemarca şi Cehia, au început deja să ridice unele restricţii.

Înaintea reuniunii Consiliului European, şeful statului va participa tot prin sistem videoconferinţă la Summitul Partidului Popular European. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) presidency.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.