COD GALBEN: 29-05-2020 ora 10 Intre 10:30 si 15:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale ce vor atinge, local, 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, sâmbătă, a 30 de ani de relaţii diplomatice româno-irlandeze şi nivelul foarte bun al cooperării dintre cele două state, în continuă dezvoltare, pe baza valorilor şi intereselor pe care le împărtăşesc.

Potrivit unui comunicat al MAE remis AGERPRES, de o relevanţă deosebită sunt momentele de referinţă ale dialogului bilateral, printre care, în ultimii ani, s-au numărat vizita la Bucureşti, în iulie 2018, a prim-ministrului Irlandei, precum şi numeroase contacte la nivel guvernamental şi parlamentar.

"În celebrarea acestei importante aniversări bilaterale, un rol central revine comunităţii româneşti din Irlanda, care reprezintă o veritabilă punte de legătură între cele două ţări şi a cărei contribuţie la societatea irlandeză este incontestabilă şi unanim apreciată. La acestea se adaugă cooperarea economică dinamică, în continuă creştere, mai ales în ultimii ani, pe fondul unei voinţe puternice manifestate de cele două părţi pentru creşterea schimburilor comerciale şi a investiţiilor", se arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că, la nivel european, relaţiile româno-irlandeze au intrat într-o fază nouă, de "cooperare aprofundată", cel mai recent fiind impulsionată cu ocazia exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019.

"Acest mandat a conferit un prilej semnificativ pentru creşterea vizibilităţii relaţiilor solide dintre cele două ţări, a convergenţei de opinii pe o serie de dosare prioritare la nivel european, contribuind, totodată, la promovarea profilului României în Irlanda, prin manifestările culturale şi de diplomaţie publică organizate pentru marcarea la Dublin şi în alte localităţi irlandeze a Preşedinţiei române a Consiliului UE", conform comunicatului.

Nu în ultimul rând, afirmă MAE, România şi Irlanda întreţin astăzi o cooperare activă la nivelul organizaţiilor internaţionale, materializată în sprijin reciproc pentru candidaturi importante şi reprezentând un vector în promovarea valorilor şi intereselor comune pe plan global.

"În acest context aniversar, Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă interesul pentru consolidarea, în continuare, a cooperării româno-irlandeze în plan bilateral, european şi global", se precizează în comunicat.

MAE reaminteşte că, la 18 aprilie 1990, guvernele României şi Irlandei şi-au exprimat dorinţa comună privind stabilirea relaţiilor diplomatice. Ambasada României din Dublin a fost înfiinţată la 20 mai 1994, iar Ambasada Irlandei la Bucureşti pe 15 august 2005. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.