COD GALBEN: 29-05-2020 ora 10 Intre 10:30 si 15:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale ce vor atinge, local, 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pledează pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19 în spitale suport şi, separat, tratarea bolnavilor cronic în locurile unde au făcut-o până la izbucnirea pandemiei.

"Guvernanţii noştri se joacă de-a Dumnezeu! Doar aşa se poate explica uşurinţa şi seninătatea pe care o afişează atunci când golesc spitalele de bolnavi cronic sau, mai rău, înghesuie în spitale bolnavi de coronavirus cu bolnavi cu alte afecţiuni. Fac asta deşi chiar ei ne spun că rata de mortalitate este uriaşă la persoanele care se infectează cu coronavirus având şi alte boli. Comorbidităţi, cum zic ei in păsăreasca lor! Cu alte cuvinte, guvernanţii îi condamnă la moarte pe mulţi bolnavi de cancer, boli cardiace, diabet etc, care în perioada asta nu pot beneficia de îngrijirile de care au nevoie sau sunt expuşi la infectare cu coronavirus. România are 7.000 de bolnavi de coronavirus şi 3,5 milioane de bolnavi cronic. Chiar vreţi să-i aveţi pe conştiinţă pe toţi aceşti români, domnilor guvernanţi?", a scris Tăriceanu, joi, pe Facebook.

El a amintit că este necesară organizarea de spitale suport sau alternative unde să poată fi trataţi bolnavii care nu sunt critici cu coronavirus.

"Voi o ţineţi în continuare cu tabere de corturi şi chiar şi pe acelea le ţineţi goale, gata pentru fotografii de campanie cu preşedintele. Există soluţii pentru cei 3,5 milioane de suferinzi. Există doctorii care i-au tratat şi aşteaptă să-i trateze în continuare. Daţi-le echipamente de protecţie şi daţi-le spaţiile înapoi, pentru că ei ştiu ce au de făcut", a adăugat Tăriceanu.

Senatorul ALDE a criticat şi infectarea unor gravide cu coronavirus, situaţie care, în opinia sa, ar fi putut fi evitată.

"La fel de criminal este că aţi lăsat zeci de gravide să se infecteze cu coronavirus. Dormiţi bine noaptea când vă gândiţi la copiii care vor veni pe lume? Era atât de complicat să aranjaţi locaţii unde să fie ferite de virus? Dacă nu aveaţi loc la stat, puteaţi să faceţi o înţelegere cu oricare clinică privată unde să decontaţi aceste naşteri şi unde să fie complet izolate şi în siguranţă. Dar pentru genul ăsta de idei nu este nevoie de ordonanţe militare fără rost, ci e nevoie de inimă! Ori voi dovediţi cu fiecare zi ce trece că nu o aveţi!", şi-a încheiat Tăriceanu postarea. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.