Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut miercuri un apel către români să stea acasă, altfel "după sărbători vom avea înmormântări".

"Dragi români, indiferent ce vă spun unii şi alţii, eu vă spun acelaşi lucru pe care îl spun şi medicii, în frunte cu ministrul Sănătăţii, acelaşi lucru pe care îl spun experţii, acelaşi lucru pe care îl spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Staţi acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
 


El a anunţat că va solicita la şedinţa pe care o are cu membri ai Guvernului să se revină asupra acordului încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română privind sărbătoarea Paştelui.

"În cadrul acestei şedinţe, voi solicita premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească dacă vor o formulă care respectă principiul 'Staţi acasă', care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare", a anunţat şeful statului.

Preşedintele are miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile care se impun în contextul prelungirii stării de urgenţă cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, imagine: Administrația Prezidențială, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: Voi solicita premierului şi ministrului de Interne să revină asupra acordului MAI - BOR

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.